S-a dublat numărul certicatelor de urbanism emise de Primăria Iaşi
Dimensiune font:
De la începutul anului, Primăria Iaşi a emis peste 1.700 de certificate de urbanism și aproape 500 de autorizații de construire * este o creştere de aproximativ 1.000 de certificate de urbanism în trei luni, după ce, în perioada ianuarie - martie 2021 fuseseră eliberate 712
Activitatea Direcției de Arhitectură și Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Iași a avut o creștere semnificativă în primele șase luni ale acestui an, numărul documentelor eliberate fiind elocvent în acest sens. Astfel, în perioada 4 ianuarie - 15 iulie 2021 au fost emise 1.731 de certificate de urbanism, alte 488 fiind în lucru. De asemenea, au fost emise 464 de autorizații de construire, în lucru aflându-se 226.
În aceeași perioadă au fost emise 37 de avize de oportunitate (68 fiind în lucru), 136 de avize de oportunitate deja analizate în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, 115 certificate de edificare (40 fiind în operare). De asemenea, au fost realizate 193 de recepții la terminarea lucrărilor efectuate (50 fiind în analiza Direcţiei).
În fine, în Consiliul Local au fost aprobate 19 documentații de urbanism, 67 fiind în etapa de informare, alte cinci documentații de urbanism fiind transmise deliberativului local. Menţionăm că, în primul trimestru al acestui an, au fost eliberate 712 certificate faţă de 1. 900 de certificate de urbanism eliberate în primele trei luni din anul trecut.
În altă ordine de idei, în primele șase luni ale anului, Direcţia de Arhitectură și Urbanism a emis 436 de alte documentaţii specifice: dispoziții de șantier, petiții, sesizări, notificări, rapoarte, fișe de audiență, prelungiri de autorizații de construire și certificate de urbanism. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau