S-a stins din viaţă, prematur, scriitorul Mirel Cană
Dimensiune font:
Din nefricire, o veste tristă: s-a stins din viaţă, prematur, scriitorul și muzeograful Mirel Cană (pseudonim literar Șerban Alexandru).
Mirel Cană s-a născut pe 23 martie 1957 (Corbu, comuna Măxineni, jud. Brăila). Absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Filologie, profesor de limba și literatura română (1982-1990), redactor la Editura Junimea (1990-1992), apoi muzeograf în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași (1992-2020), a fost secretar și redactor al revistei „Dacia literară” (1994-1996), moderator al Atelierului de creație „Junimea” de la Casa Pogor (1995-1996), coordonator al Salonului de Literatură „Dosoftei” (1996-2013) și al Salonului de Literatură „Junimea” (2014-2020), fiind și președintele Concursului Național de proză „Mihail Sadoveanu” și al Concursului Național „Ion Creangă” de creație literară – „Povești”. În anul 2013 a fondat Editura Muzeelor Literare în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași.
A publicat romanele „Zgomotul de fond” (Editura Junimea, 1992), „Omul e mort” (Editura Junimea, 2001), primele două volume, „Mallarmé” și „Albedo”, din tetralogia „Benedict și Maledict” (Editura T, 2005), „Diagnostic” (Editura Humanitas, 2010), povestea adevărată a unei experiențe-limită trăite de autorul însuși, fiind, nu întâmplător, prima lui carte semnată cu numele real, și „Un înger, un câine, o imagine” (Editura Polirom, 2015).
„Un scriitor nu face nimic altceva decât să recupereze, cum susține Camus, cele două sau trei imagini simple și mari spre care s-a deschis inima prima dată. Ce face el scriind – o spune Wittgenstein – este similar cu ce face copilul care pretinde a conduce o mașină nemișcată stând doar pe scaunul șoferului și manevrând volanul. Valoarea unei cărți stă în calitatea unui suflet – ce transcendă realul, transformând pentru totdeauna existența într-un pur sentiment al existenței – și ea, cartea, se încheie atunci când el, sufletul, a epuizat suma posibilităților sale”, scria, recent, Mirel Cană. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau