Sală Polivalentă, pe lista scurtă a Companiei Naţionale de Investiţii
Dimensiune font:
Singura problemă o constituie sursa de finanţare, care ar urma să fie asigurată în corelare cu alocările bugetare destinate fiecărui program derulat de Companie
Unul dintre obiectivele conducerii Primăriei Municipiului Iași este de a realiza două mari investiții – un nou Stadion Municipal și o nouă Sală Polivalentă – care să se constituie într-o bază sportivă regională pentru tineret în zona Moara de Vânt. În cursul anilor 2019 și 2020, Primăria Municipiului Iași a alocat aproape 4.000.000 lei pentru proiectarea unui nou Stadion Municipal și circa 2.000.000 lei pentru proiectarea Sălii Polivalente „Regina Maria”. Prin adresa nr. 18.486 / 25 aprilie, Compania Națională de Investiții a comunicat municipalității ieșene, ca răspuns la o serie de solicitări, faptul că „pe lista sinteză din cadrul subprogramului Săli de sport se află obiectivul Sala Polivalentă Municipiul Iași, Județul Iași, pentru care municipalitatea a transmis prin adresa nr. 13.347 / 23 martie 2021 documentația la faza studiu de fezabilitate”, finanțarea urmând să fie asigurată în corelare cu alocările bugetare destinate fiecărui program derulat de Companie. „Încă de anul trecut am avut o serie de discuții la Guvern despre finanțarea acestui proiect și mulțumesc Companiei Naționale de Investiți că Sala Polivalentă Regina Maria se regăsește printre prioritățile sale. Sper ca Guvernul să aloce și resursele financiare necesare, iar în paralel căutăm și alte surse de finanțare”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Peste 10.000 de locuri
Pe 30 iulie 2020, Consiliul Local a votat o hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general ale proiectului. Valoarea estimată a investiției este de 259.261.804,69 lei, cu TVA (circa 52 de milioane de euro). Noua sală polivalentă va avea o formă inspirată de coroana Reginei Maria și va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalității aflat în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență și a viitorului Stadion Municipal. Sala, al cărei teren principal va avea dimensiunile de 60 metri x 30 metri, va fi folosită în permanență ca bază de antrenament pentru sportivi (handbal, baschet, volei etc.). Numărul total de locuri în tribune pentru spectatori va fi de 10.212, împărțite astfel: 3.194 la parter, 2.304 la etajul I, 4.714 la etajul II și 106 la etajul III (dedicat presei).
Sala va avea multiple facilități de servire pentru public, spații comerciale, garderobe, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, terase exterioare etc, precum și sisteme moderne de comunicare, multimedia și sonorizare. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau