Sate întregi din Iaşi au fântânile secate
Dimensiune font:
Motivul îl constituie seceta, care a dus la secarea fântânilor, dar şi consumul exagerat de apă, care a generat retricţionarea serviciului prestat de ApaVital * „Fără apă nu există igienă, deci risc de COVID”, se plâng ieşenii
ApaVital face eforturi pentru a furniza apă potabilă în regim permanent însă seceta și consumul ridicat din această perioadă călduroasă provoacă probleme serioase în județul Iași. Deja operatorul ApaVital a anunțat că este nevoit să furnizeze apă potabilă după un program strict, doar câteva ore pe zi în mai multe localităţi, în special celor din nord-estul județului Iași, lista acestora a crescut. „ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal”, spun oficialii companiei.
În acest timp, situaţia s-a acutizat după ce fântânile din mai multe localităţi au secat. „Sate întregi din judeţ au fântânile secate. Nu se spune nimic. Fără apă nu există igienă, deci risc de COVID. Comarna va deveni focar curând, și Stanca, și tot până la granița cu Moldova”, spun ieşenii.
„La Răducaneni, până la Gorban, nu avem apă de vineri. Dorel a ars pompele la priza Prut și noi nu avem apă”, spune un alt locuitor.
Târgu Frumos, Poieni, Tomeşti (parţial, la etajele superioare ale blocurilor), Popricani, Ciurea, Moşna, întregesc lista localităţilor cu probleme, iar criza apei s-a extins şi dincolo de Prut, în Moldova existând localităţi fără apă suficientă. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau