Scandal în Consiliul Local Iaşi!
Dimensiune font:
Liberalul Răzvan Timofciuc a reuşit să-şi ridice în cap întreg Consiliul Local printr-o atitudine sfidătoare, limbaj ofensator şi propuneri de proiecte care, conform primarului, frizează orice logică * conflictele au escaladat într-una din pauze, când Timofciuc l-ar fi făcut „prost şi nesimţit” pe viceprimarul Radu Botez * ulterior, o postare a liberalului pe site-urile de socializare despre acest incident l-au determinat pe preşedintele de şedinţă să solicite declanşarea procedurilor disciplinare împotriva consilierului PNL
Limbaj de cartier
Tensiunile s-au amplificat în momentul în care şedinţa a ajuns în punctul de a fi dezbătute proiecte de hotărâre iniţiate de consilierii liberali în urmă cu ceva timp. Este vorba de proiecte pe care Executivul le-a considerat inoportune la acea vreme şi care, cu atât mai mult, nu aveau ce căuta pe masa aleşilor locali la ani distanţă. Totuşi, fiind vorba de o decizie a instanţelor de judecată, care au dispus reintroducerea proiectelor pe ordinea de zi, Executivul Primăriei s-a conformat. „Este un caz unic în România ca democraţia să se facă prin intermediul instanţei. Este, din păcate, ruşinos, domnule primar, că sunteţi obligat de judecători să respectaţi legea. Faptul că s-a ajuns aici este o ruşine pentru normele democratice pe care ar trebui să le respectaţi”, a mai spus Răzvan Timofciuc. „Este fals în tot ceea ce vă exprimaţi. Au mai existat propuneri sub forma unor HCL din partea dumneavoastră, însă cele mai multe dintre ele v-au fost refuzate de instanţă. Erau tardive sau nefundamentate. Nu este bine să vă folosiţi de instanţă precum un cleşte”, a spus primarul. Alţi consilieri au avut alte păreri. „Voi vota din aceste proiecte un singur cuvânt: Socola”, a spus Mihai Pintilei, moment în care Timofciuc a replicat cu „drum bun, stimate coleg”, pentru ca apoi să replice la o afirmaţie a lui Gabriel Surdu cu afirmaţia „vă lăsăm să votaţi PUZ-urile voastre, combinaţiile voastre”.
Printre altele, un proiect făcea referire la realizarea unor sensuri giratorii în diferite puncte din oraş a atras comentariile viceprimarului Radu Botez, care a spus despre proiect că atât timp cât nu are fundamentări de ordin tehnic, „este o prostie”. Tot Botez a avut o altă intervenţia la adresa consilierului liberal. „Ar trebui să avem un Consiliu de oameni responsabili, care să producă pentru oraş. Este foarte greu să avem răbdare la aşa-zisele proiecte de hotărâre care nu respectă elemente tehnice şi juridice”, a comentat Radu Botez. Ulterior, a intervenit şi Timofciuc care i-a transmis viceprimarului că trebuie să meargă la un control psihiatric, susţinând că a fost bruscat într-o pauză pentru consultări. Martorii la acest incident susţin că liberalul Răzvan Timofciuc a adus injurii la adresa lui Radu Botez, declarând că acesta din urmă este „prost și nesimțit”.
S-a depăşit orice limită
Spre finalul dezbaterilor pe proiectele de hotărâre, preşedintele de şedinţă, Mihai Liviu Gavril, a cerut demararea procedurilor disciplinare împotriva lui Timofciuc, după ce consilierul PNL a postat pe Facebook o referire la episodul din pauza de consultări. „Timofciuc a postat pe contul său de socializare o modalitate incalificabilă de ofensare a unui coleg de-a nostru fapt pentru care care solicit Comisiei Juridice declanşarea procedurii disciplinare împotriva domnului consilier. O să solicit Executivului să se constituie parte civila împotriva dvs. O asemenea mizerie, o asemenea porcărie nu am văzut în viaţa mea. Ne-am contrat, am avut puncte divergente, dar aţi depăşit orice limită. Propun să începem procedura disciplinară împotriva acestui mod de comportament”, a spus Mihai Liviu Gavril. Postarea care l-a iritat pe preşedintele de şedinţă este următoarea: „Într-un cadru democratic, nu voi răspunde niciodată violenței cu violența. Este descalificabil utilizarea violenţei de către dl. Radu Botez, viceprimar și candidat ALDE la Primăria Iaşi, astăzi, în ședința de CL. Sub privirea îngăduitoare a primarului și viceprimarului PSD. Dl. Radu Botez ar trebui să-și dea demisia și să se retragă din viața publică. Majoritatea PSD-ALDE-Chirica te bate la propriu dacă ai puncte de vedere divergente. Democrația înseamă dezbatere, puncte de vedere diferite, argumente, nu utilizarea violenţei pentru a-ți impune punctul de vedere. Un astfel de comportament huliganic nu are ce căuta în Consiliul Local. Sincer, mă încearcă și un sentiment de compasiune, e un om foarte tulburat”. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau