Scandal la Primăria Rediu!

2rediu2
2rediu1

Dimensiune font:

| 03-11-2022 08:15

Primarul Ciprian Grosu o acuză pe contabila institei că ar fi sustras înscrisuri şi documente * de altfel, edilul comunei a sesizat organele abilitate despre acest incident, care susţin că aspectele sesizate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri

 

 

 

Primarul comunei Rediu, useristul Ciprian Grosu, i-a informat pe cetăţenii comunei despre un incident petrecut la instituţia pe care o păstoreşte şi care o are în prim-plan pe fosta contabilă a Primăriei. Fostă întrucât angajata cu pricina a încetat orice colaborare cu Primăria începând cu data 15 octombrie. Edilul susţine că în perioada 13-14 octombrie, înainte de a pleca din postul ocupat, aceasta ar fi sustras documente pe care le-ar fi transportat cu maşina personală. „Informăm pe această cale opinia publică cu privire la un eveniment desfășurat în perioada 13-14 octombrie, în ultimele 2 zile de activitate a doamnei contabil E.C. în cadrul primăriei Rediu, ocazie cu care am constatat că aceasta împreună cu domnul viceprimar Ș.P. dar și cu alte persoane, atât în timpul programului de muncă dar și după program, au luat mai multe sacoșe și cutii din Biroul Contabilitate, unele conținând documente - conform relatărilor unora dintre angajații primăriei - iar acestea au fost luate de către aceștia cu mașinile personale. Ne exprimăm îngrijorarea și dezamăgirea că oameni care fac sau au făcut parte din comunitatea profesională din cadrul Primăriei afișează interese contrare legii și eticii profesionale”, spune primarul Grosu.

Probe video

Acesta precizează faptul că a fost făcută o solitare către forurile abilitate, întrucât evenimentele relatate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de Sustragere sau distrugere de înscrisuri, fapte prevăzute și pedepsite de Articolul 259 din Codul Penal. „Bineînțeles, am pus la dispoziția organelor de cercetare penală toate probele, înregistrări video dar și procesele verbale de ședință internă care conțin relatările unor angajați cu privire la cele întâmplate. Atragem atenția că actele contabile privind activitatea financiară a Primăriei Rediu și orice alte înscrisuri emanate de la această instituție sunt proprietatea acestei entități și sunt supuse secretului profesional. Însușirea acestor acte reprezintă o încălcare a conduitei profesionale și civice la care funcționarul este dator și, în funcție de caracterul înscrisurilor, poate reprezenta o infracțiune. Furtul de înscrisuri și obiecte nepersonale, încălcarea secretului profesional cu posibila alterare a garanțiilor legale ce guvernează conținutul actelor administrative, coparticiparea funcționarilor, actuali și foști, la încălcarea legii reprezintă o acțiune conspirativă împotriva ordinii sociale”, mai spune Grosu. Dan CONSTANTINESCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Prețul apartamentelor vechi, mai mare decât al celor noi, la Iași!
06/11/2024 07:43

* in octombrie, in Iasi, o garsonieră de 40 mp a avut un pret mediu de 66.413 euro, apartamentele cu două camere de 55 mp au costat 91.318 euro, iar apartamentele de 75 mp cu trei camere au ajuns la 124.524&n ...

Paracetamolul și metforminul ar putea dispărea din farmacii
06/11/2024 07:42

* totul din pricina unei directive europene privind tratarea apelor uzate * această directivă impune taxe noi pentru producătorii de medicamente, care nu pot să gestioneze costurile prin majorarea preturilo ...

Se caută 22.000 de muncitori pentru Autostrada A8!
05/11/2024 23:46

Încă un pas spre Autostrada A8. Se caută 22.000 de muncitori pentru construcţia unui tronson din Autostrada A8, care va lega zona de est a Romaniei de zona Vest, dar care va face legătura şi cu Repub ...

Ciupercarii, vânătorii de arome din Codrii Moldovei
05/11/2024 20:16

Toamna aduce in pădurile din Suceava, Neamt si Iasi o varietate de ciuperci, de la galben-aurii hribi la delicatele gălbiori si pretioasele trufe de toamnă. Hribii (Boletus edulis), cunoscuti si ca „re ...

„Ora exactă” în chirurgia ortopedică se dă acum de la Iaşi
05/11/2024 18:53

Blocul operator de la Ortopedia de la Spitalul Clinic de Recuperare este unul asemănător cu sălile de operaţie din renumitele spitale din vestul Europei. Miile de pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare ...

Ieșenii, îndemnați să aibă grijă de animalele fără stăpân pe perioada sezonului rece
05/11/2024 18:52

Temperaturile scăzute, care se resimt tot mai mult in termometre, si aproapierea sezonului rece, ii pune pe jar pe medicii veterinari, care trag un semnal de alarmă in randul iesenilor. Nu doar oamenii sunt a ...

Falsa avocată a invocat analfabetismul ei în motivarea tardivităţii apelului
05/11/2024 18:51

* femeia, in varstă de 25 de ani, cu trei copii minori, fără loc de muncă, a recurs la diverse găinării pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi * spre ghionionul ei, magistraţii i-au cuantificat fărăde ...

Parcul Ciurchi intră în reabilitare
05/11/2024 18:51

* asocierea de firme castigătoare a licitatiei - SC Conest SA - SC Ecostratos SRL - SC Construct Mapcom SC - SC Artehnis SRL, va avea la dispozitie trei luni pentru proiectarea lucrărilor si 33 de luni pentru ...

„Cât eşti dispus să plăteşti pentru fotografia ta?”
05/11/2024 18:50

Întalnire intre oamenii legii si elevii Colegiului Tehnic „Ioan C. Ştefănescu” din Iaşi. Aici a fost lansat  proiectul „Cat eşti dispus să plăteşti pentru fotografia ta?&rdqu ...

Portofelul furat era de opt ori mai valoros decât banii din el
05/11/2024 18:50

Vasile Ţ. (42 de ani) se intoarce in puşcărie după un deceniu şi jumătate de libertate din cauza unuia dintre cele mai stupide jafuri. Individul, un om fără adăpost, fără venituri, figurează in evi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei