Scandalul de la Opera ieşeană s-a mutat în mediul virtual
Dimensiune font:
* o postare a fostul director interimar, tenorul Cosmin Marcovici, a inflamat spiritele * Beatrice Rancea spune că respectivul conţinut excede atât atribuţiile instituţionale ale lui Marcovici, cât şi acurateţii de care trebuie să dea dovadă în mesajele publice un om politic
Un nou scandal la Opera Naţională Română din Iaşi. Disputele dintre artişti şi managerul Operei ieşene continuă în mediul virtual. Totul a pornit de un comentariu făcut în mediul virtual de fostul director interimar al Operei ieşene, tenorul Cosmin Marcovici. „Astăzi este o zi tristă pentru unul dintre marii artiști ai Operei Naționale Române din Iași. Fiind cunoscut drept unul dintre cei mai buni soliști de balet din țară și străinătate, Vlad Mărculescu va fi adus în fața comisiei de disciplină pentru simplul fapt ca a îndrăznit să spună adevarul. Știu exact ce simte acest mare artist deoarece, acum trei ani, am trecut prin aceeași experiență. Aduc aminte conducerii acestei instituții că, în anul 1989, au murit oameni pentru ca orice om sau orice comunitate să-și poată exprima liber opiniile și ideile, fără frica unor represalii, cenzuri sau sancțiuni”, scrie Cosmin Marcovici pe pagina sa de socializare.
Replica managerului Beatrice Rancea nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Aceasta a trimis un comunicat de presă prin care acuză că în cazul Vlad Mărculescu s-a ajuns să se folosească „tertipuri politicianiste de denigrare” şi de „implicare în scopuri proprii”. „Am luat act cu consternare de conţinutul postării de pe pagina personală de Facebook a domnului Cosmin Marcovici, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, distribuită şi redistribuită în acelaşi mediu online, conţinut care excede atât atribuţiilor instituţionale ale domniei sale, cât şi acurateţii de care trebuie să dea dovadă în mesajele publice un om politic, context în care facem următoarele precizări”, spune managerul ONRI Beatrice Rancea. Ea spune că Vlad Mărculescu a fost convocat de Comisia de Etică şi Disciplină din cadrul ONRI ca urmare a unei sesizări care semnala faptul că ar fi încălcat regulamentul intern. „Cercetarea disciplinară este în desfăşurare, pe 8 septembrie 2020 domnul Mărculescu primind un termen rezonabil pentru pregătirea apărării. Conţinutul cercetării intră sub incidenţa GDPR şi nu poate fi expus public, în virtutea dreptului de acces la informaţii cu acest regim (...) Precizăm că, salariatul Vlad Mărculescu nu este la prima abatere, dumnealui fiind anterior sancţionat disciplinar în luna martie a acestui an, ca urmare a faptului că a expus în spaţiul public informaţii neadevărate şi cu caracter personal cu privire la activitatea profesională şi la viaţa privată a unui coleg. Angrenând în manifestările publice Opera Naţională Română din Iaşi şi proliferând în raport de aceasta supoziţii personale ce au generat un grav prejudiciu de imagine ce s-a repercutat în identitatea culturală şi percepţia din partea destinatorilor serviciilor noastre, aspect coroborat cu o atitudine consecventă de violenţă verbală, de limbaj licenţios şi de alte manifestări neetice, cercetarea disciplinară a domnului Mărculescu Vlad a fost dispusă în acord cu prevederile legale în vigoare”, spune managerul Operei.
Acuzat că încurajează indisciplina
Ea îl acuză pe Cosmin Marcovici, acum secretar de stat în Ministerul Culturii, că foloseşte situaţia pentru a-şi face campanie electorală. „Dincolo de situaţia personală a acestuia şi de conduita aberantă manifestată în raport de colegii săi, Secretarul de stat Cosmin Marcovici (lider local al Partidului Mişcarea Populară) a ales să transforme contextul în instrument de campanie electorală şi de exercitare a unei presiuni instituţionale, interesele sale personale şi frustările primând în raport de reputaţia ireproşabilă a instituţiei noastre şi de eforturile deosebite depuse în mod constant de întreg colectivul în vederea creşterii prestigiului în plan naţional şi internaţional. Prin postarea domnului secretar de stat acesta achiesează şi încurajează indisciplina şi încălcarea regulamentelor interne ale Operei ieşene, contribuie la acţiunea concertată de denigrare şi destructurare a unui colectiv preţios şi unit, din care domnul Marcovici a făcut parte până la promovarea sa politică în Ministerul Culturii. Ba mai mult, chiar domnia sa, în perioada în care a fost manager interimar al Operei din Iaşi, a sesizat Comisia de Etică şi Disciplină din cadrul ONRI pentru abateri disciplinare ale angajaţilor care au încălcat Regulamentul Intern”, spune managerul ONRI.
Beatrice Rancea spune că nu doreşte să transforme o scenă artistică într-un ring politic. „Rămănând fideli principiilor etice care ne-au condus decenii la rând, ieşim din pasivitatea impusă de diplomaţia specifică domeniului cultural, respingând încercarea murdară a omului politic Cosmin Marcovici, de a transforma această instituţie în arenă de dezbateri populiste. Atitudinea distopică a domnului Marcovici lasă loc multor analize, în primul rând pentru că acesta se află în competiţia electorală pentru demnitatea de consilier local în Consiliul Local Iaşi, în condiţiile în care acesta a făcut obiectul cercetărilor penale într-o cauză penală ce viza sesizarea unei foste colaboratoare a Operei ieşene prin care reclama că a fost hărţuită cu conotaţii de natură sexuală de domnul Marcovici, la momentul săvârşirii faptei reclamate fiind minoră, iar domnul Marcovici ocupa funcţia de manager interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi. Îi asigurăm pe toţi cei preocupaţi de soarta Operei ieşene că toate rigorile normative incidente au fost şi sunt respectate cu stricteţe în instituţia care aduce multe bucurii spectatorilor prin spectacolele de înaltă ţinută artistică pe care le organizăm”, spune conducerea ONRI. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau