Schimbare la Spitalul Județean Neamț - ATI se mută la Maternitate
Dimensiune font:
După incendiul din 14 noiembrie de la Spitalul Județean Piatra Neamț, unde 10 bolnavi de COVID au murit arși de vii, conducerea a decis mutarea Secției ATI la Maternitate. Vor fi alocate 8 paturi echipate, la care se adaugă cele 2 paturi pentru pacienții cu Covid din UPU. Este anunțul făcut în această seară de prefectul George Lazăr, care a condus comisia mixtă a reprezentanților mai multor instituții care au avut scopul de a găsi un spațiu sigur și conform pentru continuarea activității medicale ATI: „În acest sens vă pot spune că am identificat spațiu la nivelul etajului 4, secția de Obstetrică și Ginecologie, care are dotări moderne și a fost refăcută în anul 2014 prin fonduri de la Banca Mondială. Această secție este avizată ISU și există circuite medicale. Hotărârea comisiei mixte este ca secția ATI să fie relocată la etajul 4, iar secția Obstetrică și Ginecologie să fie relocată la nivelul etajului 5. Se va putea funcționa cu aproximativ 8 paturi pe A.T.I și alte două paturi pe A.T.I în cadrul UPU “, a declarat prefectul George Lazăr. Situația a fost analizată de reprezentanți ai Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, ai Consiliului Județean Neamț, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, Inspectoratului de Stat în Construcții Neamț, Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau