Se închid centrele sociale pentru persoanele cu dizabilități
Dimensiune font:
Cele 16 centre sociale de tip rezidențial destinate persoanelor adulte cu dizabilități, aflate în prezent în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași, vor fi închise până la 30 iunie 2026, așa cum prevede Directiva Uniunii Europene.
Pentru ca procesul să se desfășoare în cele mai bune condiții, iar finalizarea acestuia să aibă loc la termenul stabilit, DGASPC a întocmit un „plan de dezinstituționalizare” a celor 16 centre sociale din judeţ, document care urmează să fie supus spre aprobate în ședința de miercuri, 24 aprilie, a plenului Consiliului Județean.
„Ratificarea Convenţiei prin Legea nr. 221/2010, cu modificările şi completările ulterioare, a marcat momentul în care Romănia şi-a asumat ca obiectiv dezinstituţionalizarea persoanelor cu dizabilităii din instituţiile rezidenţiale. În acest sens, România şi-a asumat obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a garanta integrarea în comunitate a tuturor persoanclor cu dizabilităţi, inclusiv a cclor care trătesc pc tennen lung în instituţii rezidenţiale, asigurând locuri de reşedinţă alese în mod liber de către persoanele cu dizabilităţi, precum şi acces la o gamă largă de servicii de sprijin la domiciliu, servicii în comunitate, inclusiv asistenţa personală necesară, cu şanse egale cu ale celorlalţi”, se arată în nota de fundamentare care însoțește proiectul de hotărâre.
Potrivit documentului, odată cu aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), țara noastră și-a asumat accelerarea procesului de dezinstituţionalizare în perioada 2022-2026.
Calendarul procesului de dezinstituționalizare a serviciilor sociale de tip rezidențial destinate persoanelor adulte cu dizabilități prevede ca până la data de 30 iunie 2026, cel puţin 32% din numărul persoanelor adulte cu dizabilităţi instituţionalizate să beneficieze de sprijin în vederea dezinstituţionalizării şi de punerea în aplicare a parcursului de trai independent.
Tot până la data de 30 iunie 2026, procentul persoanelor adulte cu dizabilități instituţionalizate ar urma să fie redus cu 32% din numărul total de persoane asistate în cadrul sistemului rezidenţial la sfărşitul anului 2020, urmând ca în perioada 1 iulie 2026-31 decembrie 2030, procentul persoanelor adulte cu dizabilităţi instituţionalizate să fie redus, la nivelul întregii ţări, cu 10% din numărul total de persoane asistate în cadrul sistemului rezidenţial la data de 30 iunie 2026.
În acest moment, în structura DGASPC Iaşi funcţionează 16 servicii sociale de tip rezidenţial destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, cu o capacitate totală de 661 locuri, care ocroteau la data de 1.03.2024 un număr de 634 beneficiari. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau