Şedinţă fără istoric beligerant, la Consiliul Judeţean
Dimensiune font:
Şedinţa de plen a Consiliului Judeţean s-a desfăşurat azi într-o neobişnuită notă de unanimitate, proiectele propuse votului fiind aprobate fără prea multă opoziţie din partea... opoziţiei.
Astfel, pe mai multe drumuri județene vor fi efectuate lucrări de întreținere, a căror valoare este estimată la 1,45 milioane de lei. Aleșii județului au aprobat, în ședința de ieri, la propunerea Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor, planul de intervenții care prevede și montarea de parapete metalice, de indicatoare rutiere precum și realizarea marcajelor pe tronsoanele DJ 248 D Pietrăria - Păun, DJ 208 G Heleșteni - Movileni și DJ 282 D Popești -Mădârjac.
Consilierii județeni și-au dat girul și pentru ca Spitalul „Sfânta Maria” și cel de Neurochirurgie „Prof. N. Oblu” să beneficieze de investiții în aparatură și echipamente medicale în valoare de 5,2 milioane de lei, CJ participând la achiziționare, cu sume în cuantum de minimum 10% din valoarea acestora, conform prevederilor art. 198 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Fondurile au fost alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății, Spitalului de Neurochirurgie revenindu-i 2,7 milioane de lei, iar Spitalului „Sf. Maria” 2,5 milioane de lei.
După votul de azi, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului va putea depune proiecte de finanțare nerambursabilă, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, pentru închiderea a trei centre din județ: Centrul Rezidențial „Sf. Andrei" din Iași și Centrele Rezidențiale „Mihail Sadoveanu” și „Sf. Nicolae” din Pașcani. Valoarea minimă a unui proiect este de 200.000 euro, iar valoarea maximă, 1 milion de euro. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau