Șefii CJ Bacău și Suceava au fost aleși vicepreședinți ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România
Dimensiune font:
Este vorba despre Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău, și de Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost votat în cadrul ședinței Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), desfășurată în sistem electronic, vicepreședinte în cadrul acestui for administrativ național pentru un mandat de patru ani.
Potrivit unui comunicat al UNCJR, președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veştea este noul președinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Județene din România (UNCJR).
Conform voturilor exprimate, cei doi prim-vicepreşedinţi sunt Emil Radu Moldovan (preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud) şi Péter Ferenc (preşedintele CJ Mureş). Secretar general al UNCJR a fost ales Marius Oprescu (preşedintele CJ Olt), iar vicepreşedinţi au devenit Tamás Sándor (preşedintele CJ Covasna, reprezentând Regiunea Centru), Valentin Ivancea (preşedintele CJ Bacău, reprezentând Regiunea Nord-Est), Ilie Bolojan (preşedintele CJ Bihor, reprezentând Regiunea Nord-Vest), Iustin Cionca (preşedintele CJ Arad, reprezentând Regiunea Vest), Aladin Georgescu (preşedintele CJ Mehedinţi, reprezentând Regiunea Sud-Vest), Marian Pavel (preşedintele CJ Ialomiţa, reprezentând Regiunea Sud), Horia Teodorescu (preşedintele CJ Tulcea, reprezentând Regiunea Sud-Est), Hobert Thuma (preşedintele CJ Ilfov, reprezentând Regiunea Bucureşti-Ilfov), alături de Gheorghe Flutur (preşedintele CJ Suceava).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau