Şeful Inspectoratului de Construcţii Vaslui a fost demis
Dimensiune font:
Corneliu Alexa a venit beat la serviciu * el a fost acuzat de violenţe şi limbaj trivial
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a decis eliberarea din funcţie a directorului Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Vaslui, Corneliu Alexa, după ce acesta din urma a venit beat la serviciu. „Nu am tolerat şi nu voi tolera niciodată un comportament trivial din partea unui funcţionar care trebuie să fie în slujba cetăţeanului şi să aibă o conduită şi un limbaj demne de funcţia pe care o ocupă! Oricine procedează altfel nu are ce căuta în administraţia publică! Nu voi ezita ca, ori de câte ori voi observa sau îmi vor fi aduse la cunoştinţă asemenea situaţii, să iau măsurile legale, astfel încât cetăţenii să nu fie umiliţi sau să le fie lezate drepturile!”, a spus Ion Ştefan, conform unui comunicat de presă.
Şeful ISC Vaslui a fost filmat la birou când se exprima cu dificultate, posibil băut. Un jurnalist a mers la el să se informeze de efectele unei alerte meteo. În imagini, Corneliu Alexa se exprimă cu dificultate, nu reuşeşte să îşi ducă propoziţiile până la capăt şi foloseşte un limbaj trivial. De altfel, în filmare se vede cum şeful ISC Vaslui abia se ţine pe picioare şi semnează o serie de documente aduse de un angajat al instituţiei.
Miruna NEACŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau