Semicerc – grup de dialog pentru adolescenți la Casa Muzeelor
Dimensiune font:
Muzeul Național al Literaturii Române Iași lansează un nou proiect: Semicerc – grup de dialog pentru adolescenți. O inițiativă a Almei Andrei, psiholog și trainer, proiectul reprezintă o suită de discuții deschise despre preocupările actuale ale adolescenților.
Semicerc se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, care sunt invitați să participe lunar la întâlniri cu subiecte de interes pentru ei, într-un spațiu sigur de exprimare și dialog. Acest tip de discuții încurajează dezvoltarea autonomiei și responsabilității, a abilităților sociale și de comunicare, precum și a exprimării mai clare a gândurilor și emoțiilor.
Facilitatorul întâlnirilor va fi Alma Andrei, consilier educațional și de carieră, cu o experiență de 20 ani de lucru în activități 1 la 1, ateliere, workshop-uri sau training-uri. De asemenea, atelierele vor avea invitați ocazionali din lumea culturală și artistică, psihologi și formatori, educatori etc.
Prima întâlnire din cadrul Semicerc va avea loc sâmbătă, 25 martie 2023, începând cu ora 11:00, la Casa Muzeelor. Discuțiile libere și jocurile se vor centra în jurul subiectului „Cum să te descurci în situații stresante”.
Participarea este gratuită și se realizează completând formularul de aici: https://bit.ly/3mEFOrp
Proiectul va putea fi urmărit pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro, unde vor fi anunțate și întâlnirile ulterioare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau