Titanicul a fost cea mai cunoscută navă de pasageri din lume, dar care a devenit, din păcate, celebră prin dezastrul avut o dată cu scufundarea sa în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, când s-a izbit de un aisberg. Atunci, 1.514 de persoane şi-au pierdut viaţa dintr-un total de 2.228. Straniu, tragedia a fost prevestită, istoria consemnând mai multe semne de acest fel, unele de-a dreptul bizare.
Întâi şi-ntâi e bine de precizat că, pe timpul construcţiei navei, opt lucrători şi-au găsit sfârşitul în accidente de muncă. Procentaj enorm chiar şi pentru epoca respectivă
Alt semn e legat de o chestie tip Nostradamus. Scriitorul american Morgan Robertson a publicat, în 1898 (cu 14 ani înainte de scufundarea Titanicului), un roman intitulat "Futility". Povestea se centrează în jurul scufundării unei nave numită Titan. Dincolo de faptul că au nume asemănătoare, sunt foarte multe similitudini între întâmplările din roman şi cele ce aveau să se petreacă aievea. Aceleaşi dimensiuni, ambele s-au scufundat în aprilie, din cauza unui aisberg şi nu erau dotate cu numărul minim necesar de bărci de salvare...
Sarcofagaul blestemat
În 1880, imediat după descoperirea sarcofagului cu mumia prinţesei egiptene Amen-Ra, acesta a fost cumpărat de patru britanici. În zilele următoare, toţi cei patru au murit în mod misterios, iar mumia a ajuns la un arheolog american care a cumpărat-o şi a expediat-o spre New York cu Titanicul
Cât priveşte nefericita întâmplare din noaptea de 14 spre 15 aprilie, istoricul Tim Maltin vine cu o ipoteză neaşteptată: condiţiile atmosferice au provocat probabil o suprafracţie, care
ar fi putut camufla aisbergul. Acest lucru poate explica de ce nu a fost observat la timp, nava fiind prea aproape de el, pentru a fi evitat. Iar Titanicul a avut doar 20 de bărci de salvare la bord, deşi ar fi putut transporta 64 de bărci de salvare. S-a vrut a se menţine spaţiul luxos. Doar 28 de persoane s-au urcat pe prima barcă de salvare, deşi avea spaţiu suficient pentru a transporta 65 oameni. Peste jumătate din oamenii de la bord ar fi putut supravieţui dacă tot spaţiul disponibil ar fi fost umplut cu bărci de salvare.
De-a lungul anilor, au existat mai multe echipe care şi-au propus să găsească epava faimosului Titanic. Au fost necesari peste 70 de ani pentru ca exploratorii să găsească epava Titanicului. Dar, există un lucru ciudat despre epava Titanicului: aceasta se va prăbuşi complet, posibil imediat după 2025. Geo TOADER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau