Sentinţe blânde pentru spărgătorii nocturni Ciuntu şi Vînă

2banditi

Dimensiune font:

| 12-04-2020 22:16

După ce s-a preumblat ani la rând prin străinătate, unde a comis mai multe furturi, spargeri şi tâlhării, Marcel Vînă (29 de ani) s-a întors în ţară, în vara lui 2018. S-a întovărăşit imediat cu unul de teapa lui, Vasile Ciuntu (32 de ani), recidivist cu vechime, aciuându-se la casa acestuia din satul Buhalniţa, localitate situată la câţiva kilometri sud de Hârlău. După câteva luni, banda formată din cei doi a început să opereze, preferenţial pe timp de noapte, spargerile date şocând prin primitivismul lor. Au fost prinşi şi încarceraţi după aproape un an de la prima lovitură, iar vineri au venit şi sentinţele. Foarte blânde.

Cînd s-a întâlnit cu Vînă, Ciuntu era un bandit în retragere. Cazier bogat în materie de furturi, spargeri şi tâlhării, dar nicio fărădelege în ultimii şapte ani. Toate infracţiunile le comisese între 2005 şi 2012. Vână era necunoscut autorităţilor româneşti, operând exclusiv în străinătate, mai cu seamă în Regatul Unit, de unde-şi cumpărase şi un Audi de culoare albă. Toată vara lui 2018 cei doi şi-au dus traiul muncind cu ziua şi bând seara. În amurg de soare, cu berea în faţă, depănau amintiri din vremurile de glorie. I-a luat, treptat, cu nostalgii şi s-au hotărât să reintre în business. Zis şi făcut. În noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2018 s-au urcat în Audi şi au mers la un la un şantier de lângă Horoda. Au acţionat rudimentar, tăind cu bomfaierul lacătul de la poartă. Au intrat şi au inspectat mai întâi curtea, găsind un compactor în bena unei basculante. Uşa de la containerul folosit drept magazie au rezolvat-o rapid, prin câteva şuturi sănătoase. Pradă mănoasă: doi saci cu ciment, o motopompă de apă şi tot felul de scule. Le-au îngrămădit pe toate în portbagajul Audi-ului şi pe bancheta din spate. Acţiunea s-a încheiat cu 50 litri de motorină şparliţi din rezervorul unui utilaj.

A doua zi, când au venit la lucru, muncitorii de la şantier şi-au pus pus mâinile în cap. Totul era răvăşit, nu scăpase nimic nerăscolit. Şi-au anunţat şeful, care a chemat poliţia. Pagube foarte mari, aproximativ 11.000 lei.

Ancheta a decurs anevoios, oamenii legii dibuindu-i pe Vînă şi Ciuntu abia pe 17 ianuarie, în urma unor informaţii cum că aceştia se joacă pe imaş cu compactorul. S-a făcut percheziţia de rigoare, iar zvonurile s-au confirmat. Compactorul şi multe din obiectele furate erau în camera lui Vînă. Cei doi au avut un prim mare noroc: judecătorii au hotărât ca procesul să se deruleze cu spărgătorii în stare de libertate.

La furat de bere, deghizat în stafie

Ştiindu-se cu sabia deasupra capului Marcel şi Vasile au stat o vreme la cutie, nemaifăcând nimic ca să atragă atenţia asupra lor. Dar năravul le-a dat ghes şi, după câteva luni, au pregătit o nouă lovitură. De data asta, după mintea lor, şi-au făcut un plan riguros şi au decis să acţioneze cu maximă prudenţă. Ciuntu şi-a tras o glugă, în timp ce Vînă s-a deghizat în stafie, acoperindu-se cu un cearşaf plic, pe care l-a găurit în patru locuri. Două pentru ochi, două ca să poată scoate mâinile. Ambii şi-au pus mănuşi de menaj, ca să nu lase amprente.

Aşa s-au dus să devalizeze magazinul „La Doi Paşi” din Cotnari. Ajunşi acolo, au băut mai întâi câte-o doză de Carlsberg, după care au încercat să mişte camerele de supraveghere pentru a putea opera fără a fi filmaţi. Cu ceva căzneală, au izbutit. Aici s-a terminat şi cu prudenţa, bandiţii revenind la primitivismul caracteristic. Au zărit o movilă de pietre în apropiere şi s-au apucat să arunce cu ele în geamurile magazinului. Zgomotul produs de ţăndări a trezit-o pe doamna Viorica de la blocul de lângă magazin. Femeia a ieşit pe balcon, ţipând „hoţii! hoţii!”.

Nervos, Vînă a aruncat cu un bolovan spre ea, dar a greşit chita, nimerind un geam. Cum între timp se pornise alarma magazinului, cei doi au renunţat la spargere şi au dispărut în viteză. Nu s-au dus la maşină, ci au sărit gardul de la Consumcoop, s-au dus la unul din geamurile clădirii şi au aruncat o privire înăuntru. Era ceva marfă acolo, aşa că au trecut la treabă. Ciuntu a stat de şase la colţul clădirii, iar Vînă a forţat fereastra termopan, a pătruns în încăpere şi a înşfăcat de acolo o pompă de lichide ce era ambalată într-o cutie din carton.

Tatuajul şi vînătaia i-au dat de gol

În drumul spre casă, cei doi s-au oprit aproape o oră pe plantaţia de viţă de vie, unde au ars cearşaful, gluga şi mănuşile. O măsură de precauţie care n-avea să le folosească la nimic. Poliţiştii au studiat cu mare atenţie imaginile filmate de camerele de supraveghere şi au observat detalii care scapă unui om obişnuit. Astfel, atunci când a schimbat poziţia primei camere, cea din dreptul scărilor, lui Ciuntu i s-a rupt mănuşa chiar acolo unde nu trebuia. La degetul mare al mâinii stângi, unde avea o cicatrice, imediat sub unghie. Cealaltă secvenţă decisivă l-a avut în prim plan pe Vînă. Acesta a ridicat mâna stângă spre cameră pentru a-i schimba poziţia, manşeta de la bluză s-a ridicat spre cot, lăsând să se vadă tatuajul sub forma literei „V”. A urmat verificarea în baza de date şi, după aproximativ o săptămână, poliţiştii au rezolvat cazul.

Ciuntu a recunoscut din prima, nu însă şi Vînă. Pe 18 septembrie, cei doi au fost băgaţi în arestul preventiv, unde au stat până pe 5 decembrie, când le-a fost admis apelul, procesul continuând cu ei în stare de libertate. Şi cu încă trei capete de acuzare: „furt calificat”, „tentativă de furt calificat” şi „distrugere”. Sentinţa a venit vineri, 10 aprilie, a fost una neaşteptat de blândă şi oarecum nedreaptă. Ciuntu, deşi a mărturisit imediat şi s-a dovedit cooperant cu organele de anchetă, a primit doi ani şi patru luni cu executare. Mai primise ceva condamnări cu suspendare în trecut, iar acum s-a aflat în stare de post-recidivă. Vînă, neavând cazier în România, a ieşit şi mai bine. Doi ani şi 10 luni, dar cu suspendare. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
 Posibilităţi infime de angajare pentru şomerii ieșeni
26/12/2024 23:59

Tabloul al locurilor de muncă disponibile in judeţ, transmis de AJOFM Iaşi, arată tot mai groaznic, posibilităţile de angajare a şomerilor fiind tot mai puţine. Doar 412 oportunităţi de angajare, fix ...

Tractoristul comunei era, de fapt, cel mai mare traficant de droguri din judeţ!
26/12/2024 23:59

  Mircea a trecut apoi la punctul doi al planului menit să dejoace orice intenţie a celor de la DIICOT. Şi-a adus de la Iaşi autoturismul proprietate personală, model relativ nou, l-a parcat in drum, ...

Pensionar ucis cu sălbăticie, în centrul orașului Târgu Frumos
26/12/2024 23:59

 La un an şi două săptămani după fapta ce a ingrozit intreaga ţară, criminalul Dumitru Simiciuc şi-a primit pedeapsa. 20 de ani de puşcărie, pentru că a ucis in chip sadic un pensionar (D.S., 72 ...

Aeroportul Iași, blocat de 7 case din comuna Aroneanu
26/12/2024 23:23

  * „Aeroportul Iaşi are CAT 1 exclusiv din cauza existentei unor obstacole (7 case cu inăltime mai mare decat limita stabilită prin regimul de servituti aeronautice) aflate in comuna Aroneanu, s ...

Cuscrii s-au măcelărit la Horpaz
26/12/2024 23:07

 Imediat după pandemie, in vara lui 2020, fata lui Neculai I. s-a măritat cu băiatul lui Vasile P. Era deja gravidă, s-a mutat in casa socrilor, intr-o comună din sudul Iaşului. După ce a născut, f ...

Zeci de ieșeni care au exagerat cu mâncarea și băutura, spitalizați în prima zi de Crăciun!
26/12/2024 21:30

* in doar 24 de ore (de la ora 7 a primei zile de Crăciun, la ora 7 a zilei de 26 decembrie) la Unitatea Primiri Urgente Iasi au fost consultati 210 pacienti * dintre acestia, 25 au ajuns pe mainile medic ...

O familie de ieșeni a sfârșit într-un accident rutier. Mașina lor a explodat
26/12/2024 21:28

Tragedie in a doua zi de Crăciun pentru o familie din comuna Tibănesti, judetul Iasi. Constantin, Teodora si Sofia, fetita lor de patru ani, au murit pe loc intr-un accident cumplit care s-a petrecut la Foră ...

DNA Iași a predat judecătorilor dosarul „Vama Sculeni”
26/12/2024 21:26

* cauza are ca obiect activităţi infracţionale săvarşite de inspectori vamali şi agenţi de poliţie de frontieră de la Sculeni care nu şi-ar fi indeplinit atribuţiile prevăzute de lege in cazul unor ...

A căzut rețeaua de traficanți care introduceau cocaină în Penitenciar
26/12/2024 21:24

* substanţele interzise ar fi fost introduse in interiorul spaţiului de detenţie sub formă de corespondenţă, transmise de către o altă persoană cercetată in aceeaşi cauză, drogul de mare risc şi su ...

„Muzica luminează sufletele oamenilor, poate fi tămăduitoare”
26/12/2024 20:17

Muzica corală este o cale prin care sufletul isi descoperă ecoul, un spatiu sacru unde vocile se intalnesc pentru a crea armonia ce răscoleste si inaltă. În mijlocul acestei arte misterioase, dirijoru ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei