Serviciul de termoficare, concesionat pentru următorii 10 ani!
Dimensiune font:
Întruniți în ședință ordinară, consilierii locali au aprobat, vineri, concesionarea serviciului public de termoficare, împreună cu regulamentul și caietul de sarcini pentru scoaterea la licitație. Potrivit documentației, concesionarea servicului public de termoficare ar urma să se facă pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia până la 8 ani, în anumite condiții.
„Se aprobă durata contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică – producție, transport, distribuție și furnizare în Municipiul Iași pentru o perioadă de 10 contractuali, cu posibilitatea de prelungire pe o perioadă de până la maximum 5 ani, în situația în care Delegatul preia parțial sau total sumele aferente contribuției Delegatarului la realizarea investițiilor. În situația în care contribuția Delegatului la Investițiile Delegatarului depășesc valoarea estimată inițial, durata delegării poate fi prelungită cu mai mult de 5 ani, dar fără a depăși 8 ani”, se arată în proiectul de hotărâre.
Investiții de peste 85 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului de termoficare
Potrivit documentului, valoarea investițiilor preconizate a fi realizate în perioada următoare pentru modernizarea sistemului de termoficare, după preluarea serviciului de către un operator privat, se ridică la peste 85 de milioane de euro, din care 70,5 milioane de euro fonduri europene, 6,7 milioane de euro contribuția Primăriei Municipiului Iași și 6,4 milioane de euro contribuția operatorului privat. „Este vorba despre un nou regulament privind concesionarea serviciului de termoficare din municipiu, așa cum ne obligă legea. Vrem să găsim un partener care să se ocupe de termoficare, iar contractul vizează obligațiile lui de a asigura continuitatea producerii, transportului și distribuției agentului termic, inclusiv furnizarea acestuia, respectiv facturarea energiei termice la punctele de consum, în timp ce noi, autoritățile locale, urmează să mergem mai departe cu programul de investiții, adică exact așa cum am funcționat și în perioada derulării celuilalt contract, când am avut un alt operator”, a declarat primarul Mihai Chirica.
CET Iași caută soluții alternative pentru producerea, transportul și distribuția agentului termic
Șeful municipalității a precizat că Primăria va continua programul de modernizare a sistemului de termoficare, prin atragerea de fonduri europene nerambursabile în vederea introducerii de noi tehnologii de producere, furnizare și distribuție a energiei termice. „Vom continua programul de investții pe fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea unității de producție de la CET 1, prin instalarea celor 6 motoare termice, alături de cel pe care deja îl avem. Vom investi, de asemenea, în reablitarea și modernizarea rețelei de transport și de distribuție, inclusiv a punctelor termice. În paralel lucrăm la un proiect pe care dorim să-l ducem la bun sfârșit cât mai repede, prin care vrem să introducem energia verde în totalitate în ceea ce privește producerea agentului termic. Este o întreagă dezbatere, în prezent, la nivelul Comisiei Europene pe fel de energie vor fi convertite CET -urile: o parte vor funcționa pe gaz, alte pe gaz cu hidrogem, iar altele se vor duce către sistemul electric, respectiv către pompele de căldură. Din această perspectivă, noi, Iașul, cred că ne îndreptăm spre un mixt, având în vedere că România este producătoare de gaze naturale”, a subliniat edilul. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau