Sfinţii Trei Ierarhi. Trisfetitele

 Creştinii ortodocşi îi prăznuiesc astăzi pe Sfinţii Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigore de Nazianz, sărbătoarea fiind cunoscută drept Sfinţii Trei Ierarhi sau Trisfetitele, în tradiţia populară * în lumea satului se spune că dacă bufniţa va cânta prin februarie, e semn de primăvară timpurie, la fel şi dacă piţigoiul aruncă triluri vesele * când nu îngheaţă de Făurar, e semn de an mănos

În fiecare an, pe 30 ianuarie, creştinii ortodocşi îi prăznuiesc pe Sfinţii Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigore de Nazianz, sub numele comun de Sfinţii Trei Ierarhi. Această sărbătoare în comun a fost aleasă tocmai pentru a evidenţia harul dumnezeiesc, cu totul deosebit, al acestora, chiar dacă numele fiecăruia în parte mai este pomenit în cursul aceleiaşi luni: Sfântul Vasile cel Mare (1 ianuarie), Sfântul Grigorie Teologul (25 ianuarie) şi Sfântul Ioan Gură-de-Aur (27 ianuarie).

Teologia creştină este îndatorată enorm tuturor acestor trei Sfinţi ale căror scrieri sunt foarte importante pentru creştinismul răsăritean.

Superstiţiile Trisfetitelor

Trisfetite este denumirea populară a sărbătorii celor trei mari ierarhi – Vasile, Grigore şi Ioan – prăznuiţi la sfârşitul lunii ianuarie. Lor le este dedicat grupul de stele din mijlocul constelaţiei Orion, numit şi Cei Trei Crai sau Craii de la Răsărit.

În calendarul popular este o sărbătoare foarte importantă, care interzice, sub ameninţarea bolilor, orice activitate casnică. Bătrânele cred că dacă îi cinstesc pe cei trei sfinţi le vor ajuta să toarcă mai cu spor în tot restul anului. La ţară, femeile fac colivă şi o împart la biserică, unde aprind şi împart şi lumânări întru pomenirea morţilor. În această zi, fetele fac vrăji pentru a li se arăta ursitul în vis. Nu lucrează şi mănâncă doar pâine cu sare. În unele sate mai există credinţa că de Trisfetite încolţeşte grâul sub zăpadă, cel care a rămas neîncolţit în toamnă, şi începe logodna păsărilor.

La Trisfetite începe să se schimbe vremea, să se strâmbe pârtiile şi să dea în primăvară, că doar iarna mai are de stat doar o lună, în cea a Făurarului, aşa cum i se mai spune lunii februarie. Dar frigul încă mai face legea, mai ales că în unii ani, februarie îşi mai dă arama pe faţă, ca să arate că este tot lună de iarnă. Aşa că mai aruncă şi câte un pui de ger de crapă oul corbului. Oamenii satului spun că în luna lui februarie crapă ouăle corbului, când e ger, şi atunci ies puii din găoace. Şi-i mai bine să iasă puii din găoace, că, dacă martie prinde ouăle de corb neplesnite, le mănâncă furnicile.

Zilele Martinilor

În lumea satului există şi o meteorologie a păsărilor. Se spune că dacă bufniţa va cânta prin februarie, e semn de primăvară timpurie, la fel şi dacă piţigoiul aruncă triluri vesele. Când nu îngheaţă de Făurar, e semn de an mănos.

În prima zi a lunii este prăznuit Sfântul Trif, patronul omizilor, lăcustelor, viermilor şi gândacilor. În multe sate, în această zi se sfinţeşte apa şi se stropesc pomii cu agheasmă pentru a alunga omizile. Femeile nu lucrează şi dau câte un căuş de mălai la cerşetori, pentru ca gângăniile să nu le strice semănăturile. Pe 1 februarie este şi hramul zarzavagiilor, care respectă sărbătoarea din credinţa că astfel le vor fi păzite grădinile.

Potrivit calendarului popular, anul viticol începe pe 2 februarie, zi în care podgorenii participă la Târcolitul Viilor. Gospodarii urcă la vii, taie câteva corzi de viţă, iar deasupra tăieturii toarnă vin, ca să aibă rod bogat.

În calendarul ortodox, în prima zi a anului viticol este trecută sărbătoarea Întîmpinarea Domnului. În popor se spune că acum se întâmpină iarna cu primăvara iar prin intermediul ursului, care iese din bîrlog, se pot face şi previziuni meteorologice. Se spune că de Ziua Ursului (2 februarie), Moş Martin iese din bârlog ca să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă nu o vede, îşi dărâmă adăpostul, chiar dacă este frig, semn că primăvara stă să vină. Dacă-şi vede umbra, se sperie, fuge înapoi în culcuş şi iese abia după şase săptămâni, că atât va mai dura iarna.

Maura ANGHEL