Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar au ieşit în stradă
Dimensiune font:
* ei spun că nu mai pot aştepta pentru a-şi primi drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare, aşa că au decis să picheteze Instituţia Prefectului, cea care reprezintă Guvernul în teritoriu.
Protestul de ieri al celor de la USLIP Iaşi se înscriu în calendarul acţiunilor organizate de sindicatele din învăţământul preuniversitar. „În cadrul acestor acţiuni sunt incluse pichetările care se desfăşoară în aceste zile în faţa Guvernului României. Revendicările sunt despre aplicarea corectă a Legii 153 din 2017, deoarece în conformitate cu prevederile actului normativ au dreptul la încă 16 la sută majorare”, spune Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi.
Această majorare salarială ar fi trebuit să fie făcută deja dar, după cum se ştie, guvernele Orban şi Cîţu au dat două prorogări succesive. „Ceea ce ni s-a oferit de actualul guvern este foarte puţin , o majorare de 3,8 la sută, ceea ce nu reflectă sub nicio formă realitatea legislativă. Mai mult decât atât, nu reflectă nici realitatea economică a României. După cum se ştie în ultimii trei ani inflaţia a crescut cu 17 procente iar noi nu am avut nicio majorare salarială. Credem că acţiunile sunt perfect îndreptăţite”, mai spune liderul Sanitas.
Salariaţii din învăţământ se plâng că au cele mai mici salarii din sistemul bugetar și că nu mai fac față inflației dar și valului de scumpiri. În cazul în care revendicările nu vor fi soluționate de guvernanți sindicaliștii din Educație promit nu doar că vor încheia anul 2021 cu proteste, ci vor începe anul 2022 tot așa. „Protestele vor continua şi în luna ianuarie, dacă va fi nevoie. În prima săptămână de şcoală, din ianuarie, vom avea o grevă de avertisment. După cum prefigurăm, vom derula o acţiune mai amplă şi mai radicală de protest. Mă refer la declanşarea grevei generale. Există deja în şcoli tabele pentru obţinerea semnăturilor necesare demarării acestui protest”, a spus Laviniu Lăcustă. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau