Societăţile Primăriei, pe linia de plutire!
Dimensiune font:
Salubris, Citadin, Termo Service şi EcoPiaţa şi Termo Service propun bugete echilibrate, care să le asigure funcţionarea şi o listă minimă de investiţii
La viitoarea şedinţă a Consiliului Local, cea de la finele acestei luni, pe masa aleşilor ieşenilor se vor afla mai multe proiectele de hotărâre vizând aprobarea bugetelor pe 2021 a instituţiilor aflate sub autoritatea deliberativului. Este vorba de societăţile Compania de Transport Public, Salubris, Citadin, Termo-Service şi EcoPiaţa, nevoite anul acesta să se mulțumească cu profituri minimale comparativ cu anii precedenţi.
Salubris SA estimează să obţină anul acesta venituri totale de 110.340 milioane lei, reprezentând o creştere de 17,02% faţă veniturile totale aprobate în bugetul rectificat pe anul 2020 şi cu 14,84% mai mari faţă de nivelul preliminat pentru acelaşi an. În acelaşi timp, societatea prevede pentru anul 2021 cheltuieli totale de 107,244 milioane lei. Mai mult, Salubris SA îşi propune pentru anul în curs investiţii în sumă de 14,082 milioane lei. Cea mai mare sumă – 5,72 milioane lei – va fi folosită pentru achiziţia de autogunoiere compactoare de 16 metri cubi, 12 mc şi una de 7 mc. De asemenea, cu 3,87 milioane lei vor fi amenajate noi platforme supraterane de colectare deşeuri. În ceea ce priveşte profitul net preliminat pe 2020, acesta va fi de 7,715 milioane lei, iar pentru anul 2021, profitul brut propus este de 3,096 milioane lei, cu 13,28% mai mare faţă de nivelul aprobat prin bugetul rectificat al anului 2020, dar şi cu 61,66% mai mic faţă de nivelul preliminat al anului 2020.
Fără pierderi
Citadin SA are prevăzute pentru anul 2020 venituri totale de 54,44 milioane lei, cu 3,01% mai mari decât cele preliminate ale anului 2020, în timp ce cheltuielile societăţii sunt estimate la 55,855 milioane lei, cu 2,10% mai mari decât cele preliminate pentru anul 2020. La rândul ei, Termo-Service SA a prevăzut pentru 2021 venituri totale de 11,985 milioane lei, în timp ce cheltuielile sunt estimate la valoarea de 10,524 milioane lei, rezultând un profit brut de 1,480 milioane lei. Societatea va cheltui 869.000 lei pe o serie de investiţii, cuprinzând, printre altele, două autovehicole, sisteme de gestionare a documentelor şi sisteme informatice. şi o autovidanjă.
În fine, EcoPiaţa SA îşi propune pentru anul 2020 venituri totale de 7,132 milioane lei şi cheltuieli totale de 7,110 milioane lei. De asemenea, EcoPiaţa SA estimează pentru 2021 un profit brut de 40.000 lei. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau