Şoferul s-a accidentat la fotbal. A condus prietenul său, doar că... avea permisul suspendat
Dimensiune font:
I.B.G. tocmai ce a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru o faptă comisă în seara de 26 octombrie 2022. La acea vreme, el avea permisul suspendat pentru o perioadă de 90 zile, mai precis, din 13 septembrie şi până pe 11 decembrie. A plecat din Tomeşti, cu maşina unui prieten, cei doi au ajuns în Moşna, unde au jucat un meci de fotbal. Efort intens, amicul lui I.B.G. a făcut o întindere şi n-a mai fost în stare să conducă maşina. Neavând de ales, I.B.G. s-a urcat la volan, dândindu-se că-i vorba de o distanţă mică, drum nu foarte circulat, riscuri minime.
N-a fost aşa. Chiar la intrarea în Bohotin, un echipaj de la Secţia 5 Poliţie Rurală Răducăneni i-a tras pe dreapta şi i-a legitimat. Iniţial, I.B.G. a spus că şi-a uitat permisul acasă, dar poliţiştii l-au verificat în baza de date şi l-au prins imediat cu minciuna. I-au deschis dosar penal pentru conducere fără permis. Sperând să obţină o condamnare cu amânare, adică să poată şofa în continuare, inculpat a semnat, vineri, 9 februarie a.c., acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Urmează procesul. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau