Soprana Diana Bucur, de la Opera Națională Română din Iași, va cânta într-unul din teatrele istorice ale Italiei
Dimensiune font:
Într-un an marcat de celebrarea centenarului marelui compozitor italian Giacomo Puccini, România are ocazia să fie martoră la un eveniment artistic de excepție. Soprana ieșeană Diana Bucur, de la Opera Națională Română din Iași (ONRI), un nume consacrat al scenei lirice, va interpretează în această seară rolul principal în opera „Tosca”, în regia renumitei Katia Ricciarelli. Evenimentul, care va avea loc la Teatro Romano di Benevento, promite să fie încărcat de emoție și măiestrie artistică, ingrediente ce vor capta inimile publicului și criticilor deopotrivă. „Acum cinci ani, urmăream din public și mormăiam toate replicile spectacolului de Paiațe, la Teatro Romano di Benevento, dorindu-mi să cânt ai eu cândva pe scena aceea, in mijlocul arenei înconjurate de mii de blocuri de piatră servind drept tribune. Bineînțeles că nu dădeam niciun credit ăstui gând. Dar se pare că mi-am dorit tare-tare, că uite, s-a împlinit. Și nu oricum, ci în regia Katiei Ricciarelli, nici mai mult, nici mai puțin! Nu știu cum v-ați simți voi în situația asta, dar eu sunt copleșită de emoția de a lucra cu un idol al multor generații de cântăreți!”, a postat soprana Diana Bucur pe contul ei de Facebook.
O carieră dedicată muzicii
Născută și formată la Iași, Diana Bucur a demonstrat încă de la începuturile carierei sale un talent remarcabil și o pasiune profundă pentru muzică. Educația sa muzicală, dobândită inclusiv la Conservatorul din Chișinău, a fost baza solidă pe care și-a construit cariera strălucită. Cu o voce puternică și versatilă, Diana Bucur a reușit să se impună rapid în lumea operei, interpretând roluri complexe și diverse cu o sensibilitate aparte.
Rolul Floria Tosca, unul dintre cele mai complexe și solicitante din repertoriul de soprană, este o adevărată provocare pentru Diana Bucur. Sub îndrumarea regizorală a Katiei Ricciarelli, soprana din Iași va aduce la viață acest personaj cu o autenticitate și o intensitate emoțională rar întâlnite. Ricciarelli, o legendă a operei italiene, este mentorul perfect pentru soprana Diana Bucur, pe care a îndrumat-o să exploreze adâncurile emoționale ale personajului și să livreze o interpretare memorabilă.
Teatrul din Benevento reprezintă modelul tipic de teatru larg răspândit din epoca augustană și de-a lungul perioadei imperiale: spre deosebire de teatrul grec care a fost construit pe un versant natural de unde se obțineau treptele, cel roman a fost construit pe teren plan, caracterizat printr-o cavea semicirculară. susținute de arcade și bolți care, formând o structură închisă, puteau fi acoperite în vârf de foi. Construit din ciment cu paramente în blocuri de calcar și cărămidă, teatrul din Benevento a suferit o restaurare semnificativă în epoca severiană, dovadă fiind o bază dedicată a Coloniei Beneventan către Caracalla, desemnat moștenitor al tatălui său Septimius Severus, cu titlul de Cezar.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau