Spectacolul „Orașul” se joacă la Iași și la Suceava
Dimensiune font:
Realizat de Trupa „Fără Zahăr”, adică Bobo Burlăcianu și Bobi Dumitraș, după o idee de Oltița Cîntec, spectacolul concert „Orașul” portretizează în armonii muzicale și în rime viața trepidantă a marilor aglomerări urbane. Că este vorba despre Iași ori altă metropolă, spectacolul readuce în atenție agitația, vacarmul, periferia, alergătura la job, cu copii la școală ori activități extracurriculare, gropile din asfalt, transportul în comun, statuile etc. într-o cheie ludic-ironică, așa cum și-au obișnuit fanii cei de la „Fără Zahăr”.
„Periferia face să crească România/Periferia, aici domneşte bucuria/Periferia va lua planeta cu asalt/De-ndată ce primarul trage apă şi asfalt./La periferie, eşti mai aproape de natură/Luna orbitează pe şoseaua de centură/Hai, accelerează şi dacă nervii nu te lasă/În maxim patru ore cu maşina eşti ACASĂ”, sună un refren. Orașul e luat cu asalt în fiecare toamnă de studenți ce se maturizează, are statui ce vorbesc, e animat de elevi suprasolicitați de atâtea meditații, teme, oameni veșnic grăbiți, ahtiați după shopping și prinderea unor oferte la vânzare, străbătut de autobuze vechi, obosite etc. „Orașul e un adversar redutabil şi prietenos, cu care ne luptăm zilnic cu sportivitate și respect, pe care îl iubim sau îl detestăm, după caz, dar rămânem mereu împreună. Suntem cu toţii stafide într-o prăjitură din ciment”, precizează artiștii trupei „Fără zahăr”. „Voiam un spectacol pentru publicul tânăr, iar Bobo și Bobi au reacționat foarte bine și au dezvoltat creativ propunerea mea, în stilul care i-a impus și i-a făcut atât de populari”, spune Oltița Cîntec.
Actrițele din distribuție au certe calități muzicale și sunt foarte talentate. Bobo Burlăcianu a lucrat cu ele partea muzicală, iar Carmen Mihalache, Liliana Mavriș Vârlan, Beatrice Volbea și Elena Zmuncilă interpretează vocal, instrumental și actoricește personaj după personaj, în momente solistice și de grup, purtând publicul într-o călătorie imaginară prin oraș (video design Andrei Botnaru).
Spectacolul-concert Orașul a participat deja la două festivaluri – Festivalul „Miturile cetății” din Constanța și Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași. Ieșenii îl pot viziona joi, 20 mai, de la orele 19 (prețul unui bilet este 12 lei, de la casieria Teatrului sau bilet.ro.) O reprezentație va fi susținută și în Festivalul Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava, în seara de închidere evenimentului, duminică 23 mai, orele 18. În festivalul sucevean sunt implicate companii din SUA, Franța, România și Republica Moldova, iar genericul prezentei ediții este „Teatrul și comunitatea”. Participarea Teatrului Luceafărul va fi live. Online va fi prezentat „Prințul fericit” după Oscar Wilde, un spectacol de Radu Alexandru Nica (23 mai, orele 11).
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau