Spitalul regional mobil ar putea ajunge la Iași săptămâna viitoare
Dimensiune font:
Maricel Popa: „Ținând cont că este un transport agabaritic, peste 100 de containere, care au câte 7 metri, iar o stradă are 8 metri, va fi îngreunat traficul, dar sunt variante de lucru”
Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a declarat că spitalul mobil ar putea ajunge la Iași pentru a fi montat în cursul săptămânii viitoare. „La ora actuală pot să vă spun că suntem în grafic, conform contractului. Nu este orice fel de spital, ci un spital, cu 100 de paturi de terapie cu presiune negativă. Noi nu avem niciun pat de terapie cu presiune negativă în Iași la ora actuală. Este un spital complex, omologat NATO, următorul de acest gen este în Austria. Avem informații că săptămâna viitoare va începe livrarea. Ținând cont că este un transport agabaritic, peste 100 de containere, care au câte 7 metri, iar o stradă are 8 metri, va fi îngreunat traficul, dar sunt variante de lucru. Se respectă legislația internațională pentru achiziție, transport și montaj și cu siguranță îl vrem cât mai repede pentru a-l monta, pentru că vrem să luăm presiunea de pe spitale. Data la care sperăm să avem acest spital este 19 mai. Sperăm ca săptămâna viitoare să ajungă acest spital mobil la Iași”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași.
Afirmaţia survine la scurt timp după ce instituţia a făcut un apel public pentru implicarea comunității de afaceri din Moldova în asfaltarea a a 6.000 de mp unde urmează a fi amplasat spitalul. Realizarea acestei lucrări printr-o procedură administrativă ar putea pune în pericol instalarea în timp util a spitalului deoarece autoritățile locale nu beneficiază de derogări speciale chiar dacă ne aflăm în stare de urgență.
„Acest spital va fi făcut, cu toată opoziția și piedicile puse de liberali. Ni se transmit mesaje pe diferite canale că ieșenii nu vor primi banii cheltuiți pe spital de la Uniunea Europeană, că vor găsi nod în papură și, deși nu există motive, vor face în așa fel încât să nu ne ramburseze sumele. Am alocat, împreună cu Consiliul Județean Neamț, 14,5 milioane de euro pentru acest spital, de care ieșenii au nevoie, la fel cum au nevoie toți locuitorii Moldovei. Acest spital va ajuta nu doar acum, ci și în cazul unui eventual nou val al epidemiei în toamnă sau anul viitor. Acest spital va putea fi utilizat în orice fel de calamitate sau urgență. Vom avea un parteneriat în acest sens cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență”, a precizat ieri Maricel Popa. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau