Staborul ţigănesc, pasul decisiv dintre tocmeală și lege

 * „În situaţia în care pe rolul instanţelor de judecată există o acţiune civilă, iar părţile s-au împăcat în cadrul judecăţii ţigăneşti, acestea au obligaţia de a-şi retrage acţiunea civilă, iar înţelegerea stabilită în cadrul judecăţii ţigăneşti trebuie să fie consemnată într-o tranzacţie în baza căreia să se poată da o hotărâre judecătorească”, spune Elenei Motaş, consiliera pentru minorităţi din cadrul Prefecturii Iaşi

 „Termenul de „judecată” e exagerat. Bulibaşa şi ceilalţi şefi ai şatrei nu dau verdicte, nu spânzură pe nimeni şi nu alungă pe nimeni din comunitate. Nu desfac căsătorii, nu dezmoştenesc urmaşi, nu taie mâini, nu biciuesc şi nici nu încarcerează pe careva. Rolul staborului în societatea ţigănească e mult mai prozaic şi asta de câteva secole bune.

Judecata ţigănească se fundamentează pe tradiţii care îşi au rădăcinile în zorii civilizaţiei indiene, respectiv epoca dravidiană, iar nucleul acesteia cuprinde o multitudine de tradiţii ale altor popoare indo-europene. Structura de rezistenţă a acestui obicei rezidă, pe de o parte, în starea de robie prelungită până în secolul al XIX-lea, iar pe de altă parte, în starea de nomadism ce a marcat existenţa şatrelor ţigăneşti. Tradiţia judecăţii se află pretutindeni în statele unde există comunităţi ale acestora şi pentru a putea fi respectată, atenţie, lucru foartea important, ea nu trebuie să intre în conflict cu legea fundamentală a ţării respective.

Importanţa judecăţii ţigănesti se relevă pe coordonata educaţiei juridice a membrilor acestei etnii, întrucât în măsura în care această cutumă clădeşte un dialog cu principiile de drept ale statului, ea poate contribui la prevenirea infracţiunilor în interiorul comunităţii respective.

În fapt, staborul funcţionează fix pe baza aceloraşi principii, are exact acelaşi rol ca şi un birou de mediator, aşa cum este el definit prin Legea 192/2006. Doar că judecata ţigănească e cu mult mai veche.

Recent, am lecturat un text al Elenei Motaş, consiliera pentru minorităţi din cadrul Prefecturii Iaşi, care arată care-i, de fapt, rostul staborului în lumea de azi. În textul ei, Elena Motaş, enumeră câteva principii de bază pe care funcţionează un stabor. În primul rând, judecata ţigănească e un adevărat „sfat al bătrânilor”, având valenţe de activitate culturală. Apoi, spre deosebire de o instanţă oficială, participarea părţilor aflate în conflict/contradicţie este facultativă. Nu vrei, nu te prezinţi, nu se mai judecă nimic.

Rolul „judecătorilor” ce alcătuiesc staborul e acela de arbitru în medierea conflictelor, scopul fiind realizarea păcii în comunitate şi împăcarea părţilor. Activitatea acestora e benevolă, ei nu sunt plătiţi pentru efortul lor. Asta e deosebirea esenţială faţă de mediatorii oficiali!

Statutul profesiei de mediator, identic cu cel al unui judecător ţigănesc

Detaliind, trebuie spus că profesia de mediator este organizată şi funcţionează în baza principiului autonomiei, în limitele competenţelor prevăzute de Legea 192/2006 precum şi în baza Statutului profesiei de mediator. Medierea „reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor”. Exact ideea călăuzitoare în activitatea staborului.

Tot legea pomenită spune că medierea poate fi utilizată în numeroase cazuri, precum grăniţuiri, revendicări, pretenţii, evacuări, obligaţii de a face, raporturi locative, executarea, interpretarea și rezilierea contractelor, somaţii de plată, divorţuri, partaje bunuri comune, încredinţări de minori etc. În materie penală, medierea se rezumă doar la plângeri prealabile în cauzele penale care privesc infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împacarea părţilor înlătură răspunderea penală şi la latura civilă a cauzelor penale.

Verdictul nu este obligatoriu

Revenind la stabor: „Voinţa părţilor de a lua parte la judecată este respectată întru totul, deoarece acestea beneficiază de dreptul neîngrădit de a se adresa cu plângeri, cereri, petiţii, acţiuni în faţa organelor abilitate de lege să înfăptuiască justiţia, respectiv organe ale administraţiei publice şi alte organisme locale şi internaţionale. Judecata ţigănească respectă şi ocroteşte drepturile fundamentale ale omului, iar voinţa persoanelor implicate în conflict de a fi parte din aceasta trebuie să fie reală şi neviciată de violenţă sau eroare”.

,,Judecătorii” ce fac parte din stabor pot fi asemuiţi cu nişte liber arbitri. Nu au pregătire juridică sau o anumită calificare, dar au, în calitatea lor de persoane ce aparţin etniei ţigăneşti, o anumită autoritate morală în cadrul comunităţii din care provin. Aceştia doresc în mod voluntar să asigure pacea între confraţi şi să medieze conflictele ivite, conducând la împăcarea lor. „Tradiţional vorbind, aceste persoane care înfăptuiesc pacea între membrii etniei rrome se numesc în limba ţigănească crisinatori, ceea ce se traduce prin judecători ai ţiganilor. Orice propunere făcută de mediatori, care în cadrul judecăţii ţigăneşti poartă denumirea de verdict, nu este obligatorie pentru părţi. Cu toate acestea, influenţa verdictului se reflectă în planul juridic prin efectele pe care acesta le produce asupra curgerii justiţiei statale. Astfel, în situaţia în care pe rolul instanţelor de judecată există o acţiune civilă, iar părţile s-au împăcat în cadrul judecăţii ţigăneşti, acestea au obligaţia de a-şi retrage acţiunea civilă, iar înţelegerea stabilită în cadrul judecăţii ţigăneşti trebuie să fie consemnată într-o tranzacţie în baza căreia să se poată da o hotărâre judecătorească”, precizează Elena Motaş.

Rromii se adună la judecata ţigănească nu numai pentru a participa la proces, ci şi pentru a afla evenimente cu care se confruntă comunitatea, dar şi societatea în general. În cadrul acestei adunări se abordează discuţii cu privire la diverse persoane din comunitate sau la evenimente de ordin politic, economic, social, ce sunt analizate şi din perspectiva în care acestea pot avea impact asupra etniei.

În concluzie, un stabor nu condamnă, nu aruncă anatema. Doar aduce pacea. La fel ca un birou de mediere, numai că instituţia ţigănească e cu multe secole mai veche... Marcel FLUERARU