Stagii de studiu în companii japoneze pentru studenții de la Politehnica Iași
Dimensiune font:
Studenţii Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi (TUIASI) au oportunitatea să se înscrie la stagii de internship cu durata de un an de zile într-o companie de top japoneză, în cadrul programului de burse "Vulcanus in Japan".
Prorectorul Irina Lungu a declarat că proiectul le oferă celor care au studii universitare în domeniul ingineresc şansa unei experienţe de lucru în companii japoneze ce sunt recunoscute ca lideri internaţionali în tehnologii avansate.
Programul de internship include şi un curs intensiv cu durata de 4 luni pentru învăţarea limbii japoneze, precum şi familiarizarea printr-un seminar cu cultura japoneză.
"Suntem bucuroşi şi mândri că studenţii TUIASI au încă o dată ocazia de a se perfecţiona printr-o perioadă de practică în aceleaşi domenii inginereşti de interes cu cele alese la admitere, de această dată în companii japoneze cu renume internaţional. Trăim cu convingerea că această experienţă inginerească internaţională în anii 2021-2022 va fi participativă în acel viitor de la care aşteptăm să inducă schimbările calitativ necesare evoluţiei umane în termeni de siguranţă, stabilitate şi bunăstare", a declarat Irina Lungu, prorector responsabil cu relaţiile internaţionale la TUIASI.
Aceasta a explicat că TUIASI va face demersurile necesare pentru a ajuta cât mai mulţi studenţi să se înscrie cu succes în programul "Vulcanus in Japan".
"Programul de burse va fi deschis înscrierii în perioada 10 ianuarie - 10 februarie 2021, derularea internship-ului urmând să se desfăşoare din septembrie 2021 până în august 2022. Studenţii care se vor înscrie trebuie să fie cel puţin în anul IV de studii la programe de licenţă, putând fi şi din programe de master sau doctorat. Valoarea grantului alocat fiecărui participant este de 1,9 milioane yen pentru cheltuieli de transport şi cele curente, cazarea şi participarea atât la cursuri de limbă japoneză şi de internship fiind gratuită. Selecţia va fi făcută pe baza rezultatelor academice, a unor scrisori de recomandare din partea tutorilor pe care îi au în universitate, a cunoştinţelor de limbă engleză, a abilităţilor de a se adapta la o altă cultură şi implicit a atitudinii privind relaţiile dintre Europa şi Japonia", a mai spus prorectorul Irina Lungu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau