Suceava şi Bacău are cei mai mulţi hoţi de pădure din Moldova
Dimensiune font:
* la volumul furturilor din pădure, Suceava conduce detaşat * pagubele depăşesc 1,5 milioane de euro
Lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) au făcut anul trecut 8.764 de controale de fond, cele mai multe, 2.530 având loc în judeţul Bacău. Listă continuă cu Suceava (2.194 de controale), Neamţ (1.981), Iaşi (1.493) şi Botoşani (566). Inspectorii silvici au constatat 552 de infracţiuni de tăieri de ilegale de arbori, judeţul Bacău conducând cu 164 de fapte penale, pe locul al doilea plasându-se judeţul Suceava, cu 158 de infracţiuni. Lucrătorii ITRSV au întocmit 2.574 de procese verbale de contravenţie, majoritatea, 1.131, în judeţul Bacău. Suceava vine la mare distanţă, cu 534 de contravenţii, după care urmează Iaşul (401 contravenţii), Neamţ (356) şi Botoşani (152). Volumul total al tăierilor abuzive depistate de inspectorii silvici în anul 2012 este de 41.041 de metri cubi, valoarea prejudiciului cauzat prin această practică însumând nu mai puţin de 7,21 de milioane de lei (peste 1,5 milioane de euro).
Lidia Diaconu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
terente
Jan 30, 2013
cele doua are, desigur
Adauga comentariul tau