Sucevenii primesc ajutoarele de deces prin mandat poştal
Dimensiune font:
* la Casa Judeţeană de Pensii Suceava se primesc doar cereri de pensionare şi ajutoare de deces * la intrarea în instituţie, solicitanţilor li se ia temperatura şi primesc măşti de protecţie
Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a precizat ieri că, începând de luni, activitatea de relaţii cu publicul a instituţiei a fost reluată, însă gradual. Astfel, într-o prima fază a reluării activităţii se vor primi cereri privind înscrierea la pensie şi cererile privind recalcularea drepturilor de pensie, având în vedere că ambele solicitări implică depunerea unor documente în original, dar şi cereri privind acordarea ajutorului de deces. Pentru celelalte tipuri de servicii, activitatea va fi asigurată online sau telefonic.
În ceea ce priveşte ajutorul de deces, CJP Suceava precizează că pentru a proteja starea de sănătate a beneficiarilor şi pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, acestea nu se eliberează la casieria instituţiei. În funcţie de opţiunea solicitantului, plata ajutoarelor de deces se va face prin mandat poştal - la domiciliul solicitantului, sau în cont bancar - situaţie în care cererea va fi însoţită de un extras de cont al solicitantului. „Activitatea de plată a ajutoarelor de deces prin cont bancar a fost implementată în perioada stării de urgenţă, s-a dovedit că este eficientă şi vine în sprijinul beneficiarilor, astfel încât o vom aplica şi în continuare. Asigur persoanele care se adresează instituţiei că au fost luate toate măsurile care se impun pentru a preveni răspândirea noului coronavirus şi pentru a le proteja starea de sănătate. În acest sens, accesul în spaţiile închise va fi asigurat în condiţii de siguranţă sanitară şi distanţare socială, cu respectarea fluxurilor şi a traseelor definite”, a declarat directorul executiv al Casei de Pensii Suceava, Constantin Boliacu.
De menţionat că, în această perioadă, accesul persoanelor în instituţie se va face în grupuri restrânse de persoane, iar la intrarea în instituţie, solicitanţilor li se va lua temperatura şi vor primi măşti de protecţie în cazul în care nu au. Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau