Surprizele din eprubetă. Chimia bucuriei
Dimensiune font:
Atelierele experiențiale sunt mereu o alternativă de vacanță foarte bine primită de către copii, mai ales dacă intervin jocul și cunoașterea. Exact așa a fost întâlnirea unui grup de copii de la Școala de Vară a Micilor Jurnaliști cu fascinanta lume a chimiei, ale cărei porți au fost deschise de către dr. Gabriela Apostolescu (chimist, șef de lucrări la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului), dr. ing. Dorina Bouariu (șef de lucrări la aceeași instituție) și prof. univ.dr. Daniela Șuteu, o gazdă foarte prietenoasă și cu drag de copii.
O zi WOW!
Oaspeții cu greu s-au dezlipit de laboratorul unde au aflat cum se face argintul, cum poți să faci un vulcan din drojdie, săpun și apă oxigenată, ce sunt metamaterialele (niște metale speciale care se strâng la căldură sau care, folosite într-un anumit fel, te pot face invizibil!!!), care este diferența dintre apa de la robinet și apa distilată, cum se prepară medicamentele și cum se dizolvă ele în stomac, cum se vede o soluție de paracetamol printr-o rază laser. Șiii, cel mai distractiv, cum poți folosi știința pentru a scoate la iveală mincinoșii! „Știința este putere și orice persoană bine instruită și educată va avea mereu o carieră frumoasă”, a spus Gabriela Apostolescu încă de la început, când le-a descris celor mici minunata lume a atomilor și moleculelor. De la dr Dorina Boariu, copiii au aflat cum se prepară un medicament, cum substanța activă este modelată sub formă de tablete sau adusă în sticluțe sub formă de sirop. „Ne-au plăcut mult vulcanul din săpun, vom exersa și acasă mai ales că știm care sunt ingredientele principale”, au spus Augustin Fermeșanu și Răzvan Amarandei, care au făcut o echipă formidabilă. „Oare cum de se poate ca o sârmă să se strângă la căldură”, a întrebat Ari Penișoară, în același gând cu Arsenie Fermeșanu. „Experimentul cu argintul a fost cel mai fascinant, abia aștept să-l mai fac o dată”, a spus și Anisia Obadă. Pentru Ruxandra Popovici, analiza atentă a modul în care acționează o tabletă de Paracetamol în organism a fost foarte interesantă, la fel și pentru Ilinca Mihăilescu. David Bejan a fost fascinat de lumea cristalelor și de posibilitatea ca o banală substanță incoloră să dea de gol mincinoșii (doar v-am spus că știința este o super-putere!), iar Adela Obadă de tot ceea ce a văzut în jur, însă cel mai mult de vulcan. „Viața e strâns legată de chimie. Hmm...! Și dragostea tot o CHIMIE este…”, a fost de părere Anemona Vasiliu. Pentru Teodora Giugula, vizita la facultate a fost și o reîntoarcere în timp, pe vremea copilăriei ei, dar și un bun prilej de a a-și evalua cunoștințele. „Experimentele ne-au fascinat pe toți cei unsprezece jurnaliști. Explicațiile doamnelor profesoare ne-au ajutat să înțelegem mult mai bine legea principală a chimiei, aceea că în natură totul se transformă. Cel mai frumos experiment mi s-a părut cel în care, dintr-un pahar, cu ajutorul unui praf special, al săpunului și al apei oxigenate, s-a declanșat o reacție spumoasă. Spuma urca în pahar până când a ieșit și s-a format un munte spectaculos. Am fost plăcut surprinsă când am văzut că totuși mă pricep la chimie și sunt bună la făcut experimente. Aș vrea să vă povestesc și despre bunica mea, Roxana Ungureanu, care a fost secretarul șef al facultății timp de douăzeci de ani. Zilele trecute, mama mi a povestit despre cum mergea să o viziteze la serviciu, iar ea alături de străbunicul meu și bunica, au o poză la intrarea în facultate. Și să mă spui că viața nu e plină de surprize…”, a zâmbit Teodora Giugula. „Vizitatori deosebiti azi în Facultatea De Inginerie Chimică și Protecția Mediului. Mulțumim pentru zâmbete si starea de bine adusă cu voi!”, a spus mesajul prof. univ. dr. Dana Șuteu, care le-a promis o altă revedere, când vor intra și în lumea cosmeticii.
La Școala de Vară a Micilor Jurnaliști se pune mare accent pe educația non-formală, care slefuiește caractere și îmbogățește suflete. Prin astfel de ateliere se ridică o parte mare a cortinei despre ceea ce înseamnă viața reală și poate că, înțelegând zi de zi mecanismele societății, copii vor găsi solutii să le schimbe în mai bine.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau