Tabelă de marcaj nouă în Dealul Copoului
Dimensiune font:
Deocamdată, procedurile vamale amână sosirea echipamentului * acesta se află în portul Constaţa şi aşteaptă să fie descărcat pentru a fi expediat către Iaşi * tabela este livrată de Eltek Multimedia SRL şi a costat 514.059,77 lei cu TVA
Încă din primăvara acestui an, diriguitorii fotbalului din Copou sperau ca bătrâna arenă „Emil Alexandrescu” să beneficieze de o tabelă nouă de marcaj, cu atât mai mult cu cât cea veche a stat mult timp nefuncţională, fiind nevoie de închirierea alteia mai mici. Managerul executiv al clubului Politehnica Iași, Florin Briaur, spunea încă de atunci că municipalitatea a aprobat deja o sumă de peste 100.000 de euro pentru achiziționarea unei tabele noi, care ar fi putut fi montată chiar înainte de meciurile din play-off ale Politehnicii.
Licitaţie decisă în „prelungiri”
A fost nevoie de două licitaţii pentru găsirea unei firme care să aducă la Iaşi mult doritul echipament. Pe 07.04.2023 a fost organizată prima licitație, dar, din cauza lipsei de ofertanți, procedura a fost anulată. „Această procedură a fost anulată automat, deoarece la data-limită de depunere nu au existat ofertanți care au depus ofertă”, se arăta în anunțul publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
A urmat a doua licitaţie, la jumătatea lunii mai, la care valoarea estimată a contractului a rămas neschimbată, adică 588.235 de lei, fără TVA
Astfel, la procedura privind furnizarea tabelei electronice s-au prezentat două societăţi. Este vorba despre Eltek Multimedia SRL, din Ilfov, administrată de Anton Gabriel Roescu, dar şi Mai Net SRL, din Iaşi, administrată de Iulian Dascălu. Firma ilfoveană a fost declarată câştigătoare pentru o sumă de 431.983 lei fără TVA (514.059,77 lei cu TVA).
Conform cerințelor, tabela comandată trebuia să aibă o suprafață de 51,9 metri pătrați, cu o durată de viață a echipamentelor de patru ani. Totodată, montajul trebuia asigurat în termen de 90 de zile de la semnarea contractului.
„Tabela de marcaj care urmează a fi achiziționată va înlocui tabela de marcaj existentă, recepționată în 01.12.2010, care a avut o durată de folosință de 4 ani. Tabela electronică de marcaj trebuie să îndeplinească următoarele cerințe tehnice: utilizare în aer liber cu un nivel de protecție IP65, panouri digitale, distanța dintre pixeli minimum 4 mm, durată de funcționare minimum 100.000 de ore, control video, suportarea reglării luminozității și cromaticii, posibilitate control la distanță. În sarcina ofertantului cad demontarea echipamentului existent, execuția montajului și refacerea instalațiilor ce au fost afectate în zona din jurul tabelei de marcaj nou amplasate”, se arată în caietul de sarcini. De notat faptul că firma din Ilfov nu este străină de contracte cu Primăria Iaşi. Aceasta a furnizat şi un sistem audio-video, folosit pentru şedinţele Consiliului Local Iaşi.
Tabela nouă e la 400 de kilometri de Iaşi
Evident, compania câștigătoare urma să asigure demontarea echipamentului existent, execuția montajului și refacerea instalațiilor. Au trecut luni de zile de finalizarea licitaţiei, iar noua tabelă nici măcar nu a ajuns în Iaşi. Administratorul public al municipiului Iaşi, Petru Movilă, spune că firma care a câştigat licitaţia nu are nicio vină, lucrurile blocându-se în portul Constanţa. „Avem informaţia că echipamentul care va ajunge la Iaşi aşteaptă să fie descărcat în Portul Constanţa. Firma care livrează tabela nu are nicio vină, aceasta s-a achitat de toate obligaţiile, numai că, între timp, în port descărcarea şi încărcarea navelor se face cu programare. Vorbim şi de contextul războiul din Ucraina, au prioritate ale nave, cu alt gen de încărcătură”, afirmă oficialul Palatului Roznovanu. Cu alte cuvinte, va mai dura ceva vreme, însă este sigur faptul că noua tabelă va ajunge în Copou, probabil luna viitoare. Oricum, cu mult înaintea stadionului dorit de ieşeni! Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau