Tânăr ucis de un glonț care a trecut printr-un perete
Dimensiune font:
O tragedie greu de explicat din punct de vedere logic s-a consumat sâmbătă dimineață în satul Holda, orașul Broșteni, un tânăr de 33 de ani fiind împușcat mortal în apropierea unui grajd cu viței ce aparține unui inginer silvic. Cel care a tras, inginerul Cristi Dunca, posesor legal de armă, a decis să împuște vițelul care era mare și agresiv și pe care inițial ar fi vrut să îl sacrifice cu un cuțit. În ajutorul său erau veniți tatăl inginerului, respectiv un vecin, Adi A., în vârstă de 33 de ani, cel care avea să moară.
Cei doi, tatăl și vecinul care era prieten bun cu inginerul silvic, au ieșit afară din grajd, inginerul a tras cu glonțul de mistreț în vițel, iar de aici evenimentele au decurs după un scenariu din categoria ”nu se poate întâmpla, dar s-a întâmplat”. Glonțul a trecut prin vițel, a ricoșat, a străpuns pereții grajdului și l-a lovit mortal pe tânărul de 33 de ani, ieșit în afara adăpostului de animale.
Echipajul medical nu a mai avut ce face
Sâmbătă dimineață, la ora 07:50, a fost efectuat un apel de urgență la 112, prin care s-a anunțat că la Holda este un bărbat împușcat. Echipajul de la Ambulanță trimis la fața locului a găsit un bărbat în vârstă de 33 de ani, în stop cardio-respirator, ca urmare a unei leziuni survenite prin împușcare. Echipajul a început manevrele de resuscitare, le-a continuat timp de aproximativ o oră, dar din păcate pentru cel împușcat nu s-a mai putut face nimic și în jurul orei 09:00 a fost declarat decesul.
Inginerul silvic Cristi Dunca a vrut să sacrifice sâmbătă dimineață un vițel. Bărbatul chiar anunțase pe Facebook că va sacrifica un tăuraș și a afișat lista de prețuri pentru carne macră, coaste, carcasă etc.
Datele preliminare ale anchetei poliției arată că glonțul a trecut prin corpul animalului, printr-un perete al anexei și l-a lovit mortal pe bărbatul de 33 de ani, care era poziționat lângă peretele exterior al grajdului.
Mărturia tatălui inginerului, martor direct la tragedie
Tatăl inginerului Dunca, martor direct la tragedie, a încercat să explice ce s-a întâmplat.
”Am vrut să îl sacrificăm, inițial, normal - cum se sacrifică o vită, însă a fost foarte puternic, se arunca spre noi. Arma lisă calibru 12, de vânătoare, era luată preventiv, băiatul a avut-o la îndemână și a tras asupra taurului, la gât, după ce ne-a spus să ieșim afară și să ne îndepărtăm de câmpul de tragere .Nu știu cum, poate din corn glonțul a ricoșat, a trecut prin mai multe scânduri. Noi eram feriți, băiatul acesta s-a dat după magazie, nu era pe direcție în nici un caz, glonțul a trecut prin două scânduri de 2.8, printr-o magazie și s-a dus în băiat....... ei erau prieteni, el lucra pe vapor, era venit acasă, l-a sunat vineri, aseară, să vină și el să ajute. Tăurașul era de 450 de kile, avea 2 ani, băiatul meu și-a luat toate măsurile, nu se pune problema să nu fi avut experiență cu arma, este posesor legal de mulți ani... ”, a declarat Ion Dunca.
”Nu avea voie să se întâmple, dar s-a întâmplat”
”Dacă îmi spunea cineva că o să câștig la loto credeam, dar să se întâmplă așa ceva - niciodată. Nu avea voie să se întâmple, dar s-a întâmplat”, a continuat cu sinceritate relatarea lui Ion Dunca.
Tânărul care a murit era căsătorit la Holda și lucra ca marinar. Mare parte din timp era plecat pe mare însă de câteva zile venise acasă. Acesta, după cum reiese și din relatare, i-ar fi cerut chiar el prietenului să vină să îl ajute la sacrificarea vițelului pentru că voia să învețe cum se taie și se tranșează un astfel de animal.
O echipă operativă complexă formată din polițiști din cadrul IPJ Suceava - Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Arme Explozivi Substanțe Periculoase și de la laboratorul criminalistic mobil din cadrul Serviciului Criminalistic s-a deplasat la fața locului și a efectuat activități de cercetare amănunțite, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
Primul pas al anchetei vizează încadrarea juridică a faptelor și dispunerii măsurilor procedurale și procesuale legale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau