Târg educațional, în palatul Universitar
Dimensiune font:
41 de unităţi de învăţământ de stat şi particulare participă la Salonul Ofertelor Educaţionale 2024. Evenimentul, un reper al comunităţii educaţionale ieşene, are loc joi, în Sala Pașilor Pierduți, la Palatul Universitar din Copou.
Lansarea evenimentului va avea loc la ora 12, în prezenţa elevilor, părinţilor, a reprezentanţilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar, ai mediului academic, ai autorităților publice ieșene.
Organizatorii, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi în colaborare cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Iaşi, îşi propun, prin manifestări specifice, promovarea şcolii ieşene şi sprijinirea procesului de orientare în carieră a tinerilor.
Salonul ofertelor educaţionale, găzduit de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași, reuneşte instituţii de învăţământ din municipiu şi din localităţile limitrofe care îşi promovează ofertele de învăţământ liceal, profesional, dual pentru anul şcolar 2024 - 2025, construind o experienţă educaţională nonformală, ce răspunde creativ interogaţiilor elevilor gimnazişti.
Vizitarea standurilor de promovare a ofertelor educaţionale pentru absolvenţii claselor a VIII-a, părinţii acestora și alți participanți din comunitate se va desfăşura joi, între orele 12 şi 17. „Prin dialoguri autentice, față în față, între tineri, între elevi și profesori, evenimentul oferă contexte de informare, oportunităţi de analiză a ofertei educaţionale, în acord cu abilităţile, interesele şi oportunităţile de pe piaţa muncii, astfel încât aspiraţiile tinerilor să devină realitate. Elementul de noutate din acest an îl constituie prezența a 41 de unități de învățământ de stat și particular din municipiul Iași și localitățile limitrofe, cu șapte mai mult decât în anul precedent. Asemenea unei hărți, cariera ni se dezvăluie cu drumuri posibile, suișuri și coborâșuri. Învăţăm să o citim împreună, elevi, părinţi şi profesori, într-un proces de informare şi decizie interactiv, dinamic şi provocator”, transmite Anca Hardulea, directorul CJRAE. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau