Ţevile furate s-au dovedit prea grele pentru hoți
Dimensiune font:
* unul dintre ei a abandonat prada şi a reuşi să dispară din zonă * celălalt, mai lacom din fire, a fost imobilizat la doar câţiva metri de gardul izbăvitor
Oliver G. (45 de ani) şi Andrei O. (25 de ani) s-au împrietenit pe holurile instanţelor, fiind inculpaţi pentru fapte cam de aceeaşi natură. Oprit în trafic pe motiv de alcool, Oliver a refuzat recoltarea probelor biologice şi s-a ales cu dosar penal. Andrei fusese prins conducând beat şi fără permis. Au primit câte un an cu suspendare, au abandonat şoferia şi au trecut la altă activitate, mult mai profitabilă din punctul lor de vedere. Furtul de metale. Astfel, ziua în amiaza mare, pe data de 18 decembrie 2016, în jurul orei 13.00, cei doi au sărit gardul la Fortus S.A. şi au început să exploreze halele părăsite. În una din acestea, hoţii au găsit mai multe ţevi din fier, cu dimensiuni cuprinse între un metru şi 1,30 metri. Au luat 12 bucăţi, în greutate totală de 40 kg. Le-au legat cu un cablu în două snopuri, câte unul de fiecare, apoi au plecat voioşi, mergând spre gardul ce-l săriseră la venire.
Spre ghinionul lor, au fost văzuţi a agenţii de pază, care s-au urcat în maşina de serviciu, încerând să le taie calea. Oliver a abandonat pradă şi a reuşit să dispară din zonă. Andrei, mai lacom din fire, a iuţit pasul cât a putut, fără a renunţa la ţevile din spinare. A fost imobilizat la câţiva metri de gardul izbăvitor. Imediat au venit şi poliţiştii, care au început ancheta. Andrei a recunoscut totul de la bun început, a spus cine i-a fost complice, aşa că a venit şi rândul lui Oliver să fie interogat.
Hoţii au fost trimişi în judecată la sfârşitul anului trecut, iar procesul s-a încheiat alaltăieri. Au avut noroc şi de data asta. Niciunul nu ajunge după gratii. Au primit câte un an şi trei luni, cu suspendare. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau