Tichete sociale acordate de Primăria Iaşi pentru 250 de femei
Dimensiune font:
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Primăria Municipiului Iaşi va sărbători femeia prin intermediul unor evenimente socio-culturale organizate prin Direcţia de Asistenţă Socială Iași. Astăzi, între orele 10:00 și 11:00, la Căminul de Bătrâni „Sf. Constantin și Elena” va avea loc spectacolul folcloric „8 Martie – Doamne și flori”, susținut de Brândușa Covalciuc Ciobanu, Constantin Bahrin și Petrică Remus Fandarac. La finalul manifestării studenții din ASCOR Iași vor dărui seniorilor mici simboluri ale primăverii.
Și la Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva”, dar între orele 11:00 și 12:00, va fi organizat un program artistic (muzică, poezie, epigrame) susținut de beneficiarii centrului rezidențial.
Sâmbătă, 11 martie, de la ora 10:30, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială și în parteneriat cu Ateneul Naţional Iaşi, va organiza, în Sala „Radu Beligan” a Ateneului, un spectacol folcloric susținut de artiști consacrați. În cadrul evenimentului 250 de femei beneficiare de alocaţie de susţinere și venit minim garantat, aflate în monitorizarea Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi, vor primi ajutoare de urgenţă constând în tichete sociale cu valoarea de 120 de lei, precum și alte daruri. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau