Tradiții de Ignat. Tăierea porcilor

  Astăzi, în tradiţia populară este sărbătoarea Ignatului, asociată în primul rând cu tăierea porcului. Practica nu este specifică doar românilor, ci are origini preistorice. În vechiul Egipt, deşi porcul era considerat un animal dezgustător, oamenii îl jertfeau şi îl mâncau în mod ritual în cinstea zeului Osiris

 

Despre Ignat se crede că ar fi o divinitate solară care a preluat numele şi data de celebrare de la Sfântul Ignatie Teoforul (sărbătorit pe 20 decembrie) din calendarul ortodox. Sacrificiul sângeros al porcului şi ritul funerar de incinerare (pârlitul porcului) în ziua de Ignat (ignis însemnând foc) este o practică preistorică întâlnită şi astăzi.
Pentru comunităţile arhaice din spaţiul românesc, sângele porcului era un element important pentru practicile de revigorare a soarelui. Observând că astrul intra treptat într-un proces de dispariţie, ziua fiind mai scurtă, oamenii considerau că trebuie să intervină în ajutorul lui şi făceau acest lucru prin sacrificarea porcilor în cinstea zeului Saturn.

Obiceiuri şi superstiţii
Cunoscută şi cu numele de Ignatul porcilor sau Crăciunul ţiganilor, sărbătoarea este încărcată de obiceiuri şi superstiţii. Se credea că în noaptea de Ignat porcii se visează cu mărgele roşii la gât, ceea ce însemna că vor muri. Se mai credea că în această noapte vrăjitoarele umblă să ia belşugul casei, de aceea pentru a le îndepărta se presăra mei şi sare împrejurul casei, al hambarelor şi al curţii. Tăierea porcului era un adevărat ritual, nu se făcea oricum şi oriunde. Porcul era văzut ca un simbol al agriculturii şi pentru că era un sacrificiu ritualic, trebuia să se facă într-o zonă curată a curţii, într-o zonă delimitată chiar uneori de o linie. După ce se tăia porcul, se făcea o cruce pe frunte sau pe ceafă pe care se presăra sare. Aceasta este încă din vremea romanilor un simbol al purităţii, existând credinţa că prin tăietură va ieşi sufletul porcului. După ce era sacrificat, animalul era acoperit cu un covoraş, pe care se aşeza un copil, ritualul fiind necesar păstrării în bune condiţii a cărnii.
Se mai spune că la tăierea porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi pentru că porcul va muri mai greu, iar carnea nu va mai fi la fel de bună. Cei care ajută la tăiat primesc pomana porcului, de la care este nelipsită ţuica fiartă. Oamenii încercau însă să nu se înfrupte din carnea de porc până la Crăciun. 
Ţăranii ghiceau timpul probabil după splină
În sate se mai păstrează doar în mică parte tradiţiile legate de sărbători. Totuşi, tăierea porcului de Ignat a rămas un obicei preluat şi de generaţiile mai tinere, chiar dacă cei mai mulţi nu ştiu exact că acest obicei vine de la indieni. Denumirea de Ignat are rădăcini indo-euro. La indieni antici, zeu focului era numit Agni, iar Ignat este considerat un om al focului.
Crăciunul a fost iniţial închinat Zeului Soarelui şi se sărbătorea pe 6 ianuarie, apoi s-a mutat pe 25 decembrie. Odată cu acestă schimbare s-au preluat şi obiceiuri. Primul, tăierea porcului pe 20 decembrie. Iniţial, sacrificarea porcului avea la origini caracter ritualic, acum are caracter practic. La români, tăierea porcului în gospodăria proprie era un motiv de mândrie şi de bucurie, semnalând şi apropierea Crăciunului.

Conform tradiţiei, cu o seară înainte de Ignat porcii visează că vor fi tăiaţi. Astfel, ei nu mai mănâncă, nu se mai îngraşă şi nici nu mai pun carne pe ei.

Maura ANGHEL