Transport de material lemnos confiscat de poliţişti în urma unor controale în trafic
Dimensiune font:
Poliţiştii din judeţul Suceava au continuat controalele în trafic pentru depistarea celor care încalcă normele legale şi transmportă material lemnos fără aviz de însoţire şi au confiscat un nou transport de material lemnos. Faţă de conducătorul auto s-a dispus măsura sancţionării contravenţionale în cuantum de 2000 lei, anunţă autorităţile.
La data de 01.12.2022, în jurul orei 15:45, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Straja, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere, îndrumare şi control trafic rutier pe DJ 209G, pe raza com. Brodina, judeţul Suceava, au oprit pentru control o autoutilitară ce transporta material lemnos, precizează IPJ Suceava într-un comunicat.
Conducătorul autoutilitarei a fost identificat în persoana unui bărbat din comuna Straja, judeţul Suceava, iar în urma interogării bazelor de date şi a aplicaţiei SUMAL 2.0, a rezultat că acesta nu deţinea aviz de însoţire a materialului lemnos transportat.
Acesta a fost condus la sediul Ocolul Silvic Brodina, unde specialiştii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos, rezultând cantitatea totală de 2.75 m3 lemn foc răşinoase, specia molid.
În conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 s-a dispus confiscarea cantăţii de 2,75 m3 lemn foc specia molid în valoare totală de 335,5 lei, aceasta fiind predată în custodia Ocolului Silvic Brodina.
Faţă de conducătorul auto s-a dispus măsura sancţionării contravenţionale în cuantum de 2000 lei, conform Legii nr. 171/2010 .
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau