Transportul public, redus la câteva ore!
Dimensiune font:
Practic, cu excepţia intervalelor orare 5.00 - 8.00, 15.30 - 18.30 şi 21.00 - 22.45, pe străzile din oraş nu va circula niciun mijloc de transport * primarul Mihai Chirica recunoaşte că este o măsură nepopulară, însă necesară, atât timp cât, între orele 10.00 și 12.00 în Iaşi exista un flux nefiresc de călători pentru contextul actual * medicii şi alte categorii de salariaţi vor avea parte de curse speciale * o altă măsură se referă la obligarea preşedinţilor de asociaţii de a dezinfecta casa scării cu soluţii pe bază de clor * de asemenea, persoanele cazate în Centrul de Recuperare și Integrare Socială C. A. Rosetti şi Centrul Rezidențial Bucuria intră în autoizolare pe o perioadă de 30 de zile * cât priveşte Poliţia Locală, aceasta va monitoriza activitățile în complexurile comerciale Palas, Felicia, Iulius Mall, Era și eGros în vederea semnalării unor eventuale aglomerări, care, în final, pot duce la restricţii
Dată fiind evoluția situației la nivel național și internațional, primarul Mihai Chirica a convocat ieri, 17 martie, la Palatul Roznovanu, o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență destinată luării unor măsuri de prevenire a infecției cu noul coronavirus COVID-19 în Municipiul Iași. Aceasta este a șasea ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență cu această problematică după cele din 29 ianuarie, 24 februarie, 9, 11 și martie și vine în continuarea și completarea deciziilor luate deja de municipalitate și de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență pe teritoriul României și în contextul stării de urgență instituite la nivel național. „Am intrat într-o nouă etapă a efortului comun de prevenire a infecției cu noul coronavirus, continuăm măsurile luate deja și venim cu decizii suplimentare. Unele măsuri sunt nepopulare, dar trebuie să luăm decizii curajoase și să le aplicăm cu fermitate. Sunt categorii sociale mai vulnerabile la infectare și mă gândesc în mod deosebit la acestea. Nu vom renunța la acordarea de facilități, dar fac apel public la persoanele în vârstă să evite aglomerațiile atât în mijloacele de transport în comun, cât și în alte spații închise. Cu toții trebuie să fim responsabili și să ascultăm recomandările spacialiștilor și ale autorităților statului!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Deci, începând de astăzi, între orele 5.00 și 8.00 şi 15.30-18.00 activitatea de transport public local va funcționa în regim normal. „Între orele 8.00 și 15.30 respectiv 18.00 și 21.00 tot tot parcul auto și de tramvaie se retrage în garaj/ depou”, se arată în decizia nr. 5 a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă. Transportul public se va relua între orele 21.00 și 22.45, însă cu doar 25% din unităţile de transport de care dispune Compania de Transport Public Iaşi. Va exista o singură excepţie, pentru cei din zona industrială. Astfel, autobuzele de pe traseul 5 vor circula şi în intervalul orar 13.00 - 18.00). Nu sunt excluse alte schimbări, atât timp cât în decizia autorităţilor se spune că orice altă necesitate va conduce la alte modificări în transportul public.
Curse speciale pentru personalul medical
Având în vedere solicitările membrilor personalului medical din Municipiul Iași care lucrează în program de 12 ore (orele 7.00 – 19.00), primarul Mihai Chirica a dispus Companiei de Transport Public să organizeze curse speciale pentru aceștia, imediat după ora 19.00, după modelul curselor speciale existente în mod normal pentru elevi și studenți.
Cursele speciale pentru personalul medical vor fi introduse începând cu ziua de miercuri, 18 martie, când programul general de transport public va fi restricționat în vederea prevenirii infecției cu noul coronavirus COVID-19 în Municipiul Iași.
De asemenea, în urma modificării programului de lucru al angajaților complexului comercial ERA, curse speciale ale Companiei de Transport Public vor fi organizate și pentru aceștia imediat după ora 12.00.
Dincolo de aceste măsuri speciale și de alte decizii care pot fi luate în perioada următoare, Primăria Municipiului Iași face apel la societățile comerciale să își adapteze orele de început și de sfârșit de program la intervalul orar propus pentru transportul public începând de miercuri, 18 martie.
Izolare peste 100 de persoane
O altă măsură îi are în vedere pe „locatarii” Centrului de Recuperare și Integrare Socială C. A. Rosetti. Aceştia vor fi autoizolate pe o perioadă de 30 zile, măsura afectând aproximativ 75 de persoane. Masa acestora va fi asigurată prin Cantina de Ajutor Social și/sau firme de catering (mic dejun, prânz, cină). Sumele vor fi alocate din bugetul local al Municipiului Iași. Direcția de Asistență Socială Iași va ține evidența separată a acestor cheltuieli, în vederea solicitării decontării de la Ministerul Sănătății. Aceeaşi soartă o vor avea cei 18 beneficiari ai Centrului Rezidențial Bucuria.
Eforturi pentru achiziţia de dezinfectanţi
Primăria a mai decis acordarea, cu titlu gratuit, unui număr de 20 de permise de parcare liberă personalului medical implicat în activitatea de combatere a infecției cu coronavirus (cinci pentru Direcția de Sănătate Publică Iași și 15 pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase în parcările de pe raza Municipiului Iași. O altă măsură vizează Direcția de Asistență Socială Iași, care va achiziționa încă 500 de kilograme de tifon pentru confecționarea de măști, precum și stocuri de substanțe dezinfectante pe bază de hipoclorit.
La rândul lor, SC Salubris SA, SC Compania de Transport Public SA, Direcția de Exploatare a Patrimoniului și SC EcoPiața SA vor lua măsuri de asigurare a stocurilor de substanțe dezinfectante (câte 1.000 de litri fiecare).
Dezinfectare cu clor pe casa scărilor
Nu au fost uitate nici asociaţiile de proprietari. Începând cu data de 17 martie 2020 toate asociațiile vor aplica zilnic măsurile de dezinfectare a zonelor de acces (scările de bloc) în imobile cu substanțe dezinfectante pe bază de clor. Serviciul Asociații Proprietari din cadrul Direcției de Fond Locativ va asigura comunicarea și verificarea implementării acestei măsuri de către asociațiile de proprietari / locatari.
În fine, Poliția Locală Iași va asigura monitorizarea activității în complexurile comerciale Palas, Felicia, Iulius Mall, Era și eGros în vederea semnalării eventualelor aglomerări, pentru a putea lua o decizie ulterioară. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau