Trei ani şi jumătate de puşcărie în urma unei glume
Dimensiune font:
* condamnatul a condus beat şi fără permis, fiind în stare de arest la domiciliu * unul dintre pasageri, nici el mai treaz, a coborât să se uşureze şi a sunat la 112 plângându-se că a fost sechestrat în maşină
Marius P. (28 de ani) a fost condamnat, alaltăieri, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere fără permis” şi „conducere sub influenţa băuturilor alcoolice” în stare de recidivă postcondamnatorie. Tânărul, de loc din Vişani se afla în stare de arest la domiciliu după ce, pe 1 octombrie 2020, fusese condamnat la doi ani şi opt luni pentru aceleaşi infracţiuni.
În seara de 30 decembrie 2020, doi prieteni ai lui Marius, Costică O. şi Marian Ş. trăgeau o băută zdravănă la locuinţa acestuia din urmă, în satul Şerbeşti, comuna Ciorteşti. Aproape de miezul nopţii, când băutura era pe terminate, lui Costică i-a venit ideea de a merge la sora sa, în satul Cristeşti, comuna Holboca, să continue acolo cheful. A chemat un taxi, maşina a venit după aproape o oră, dar, pe drum, cei doi s-au răzgândit şi au cerut şoferului să oprească la staţia peco „Rompetrol” din Bucium. Au cumpărat de acolo mai multe sicle cu bere şi coniac, cheltuind toţi banii.
Ca să ajungă înapoi la Şerbeşti, Marian l-a sunat pe Marius, i-a explicat situaţia şi l-a rugat să-i ajute. Acesta n-a mai stat pe gânduri, a acceptat imediat, chiar dacă încălca restricţiile impuse de arestul la domiciliu. Mai mult, şi el băuse toată ziua. A profitat de faptul că iubita adormise în camera fetelor, a ieşit din casă, s-a urcat la volanul Loganului deţinut de femeie şi a pornit să-i pescuiască pe cei doi cheflii, care desfăcuseră deja două sticle şi-l aşteptau stând cu fundul pe trotuar. Când a ajuns Marius la „Rompetrol”, Costică şi Marian erau deja flenduri. I-a urcat în maşină şi au pornit pe Drumul Hoţilor către Şerbeşti. Pe drum, din cauza excesului de bere, Costică a coborât de mai multe ori pentru a se uşura. Pus pe glume, a sunat la 112, spunând că e sechestrat în maşina condusă de Marius.
Au ajuns, totuşi, cu bine în Ciorteşti, au mai făcut o oprire de aprovizionare la staţia peco Pasira Energy, apoi au pornit mai departe spre Şerbeşti. Era ora 5.40 şi mai aveau de parcurs doar vreo patru kilometri. Însă, după patru minute, în urma sesizărilor repetate ale lui Costică, un echipaj de poliţie a interceptat maşina cu cheflii. Agenţii l-au pus pe şofer să sufle în etilotest, l-au legitimat şi l-au căutat în baza de date. Au constatat, cu stupoare, că Marius nu posedă permis de conducere şi că e în stare de arest la domiciliu pentru infracţiuni asemănătoare. L-au reţinut pentru 24 de ore, apoi au obţinut de la Parchet arestarea preventivă.
Probele au fost evidente, în plus au existat şi imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la cele două benzinării. Audiat de judecători, Marius a recunoscut infracţiunile comise, dar a menţionat că „a făcut o faptă bună şi nu s-a putut abţine”. Magistraţii n-au considerat c-ar fi vorba de circumstanţe atenuante, Marius fiind condamnat, cum spuneam, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau