Trei ieşeni care nu au respectat reglementări COVID-19 au fost amendaţi cu câte 500 lei fiecare
Dimensiune font:
Polițiștii locali din cadrul Serviciului 6 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitului T.I., care a fost depistat pe strada Libertății, fără a purta mască de protecție.
La rândul lor, polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Ordine publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 p privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitei T.A.F. , care a fost depistată în zona Rond Agronomie, iar cu ocazia legitimării nu a putut justifica prezența în zona respectivă, neavând declarație pe propria răspundere.
Şi polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 p privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitului R.M., care a fost depistat fără a purta mască de protecție, refuzând semnarea procesului verbal și afirmând că nu va purta niciodată mască. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau