Turcii au trimis varianta finală a vagoanelor care vor fi livrate Iaşului
Dimensiune font:
Cele 16 tramvaie Bozankaya vor ajunge la Iaşi în cursul anilor 2021 și 2022
Pe 11 noiembrie 2019, primarul Mihai Chirica a semnat cu compania turcească Bozankaya Otomotiv Mak. Iml. Ith. Ve Ihr. A.Ş, contractul de achiziție a 16 tramvaie moderne, cu o lungime minimă de 26 de metri. Cele 16 tramvaie Bozankaya vor fi livrate în cursul anilor 2021 și 2022.
Compania turcească a finalizat proiectarea tramvaielor destinate municipiului Iași și a întocmit un proiect de design personalizat, invitând municipalitatea ieșeană să aleagă o serie de elemente, inclusiv culoarea vehiculelor. La rândul său, conducerea Primăriei Municipiului Iași a organizat un sondaj online, îndemnându-i pe ieșeni să aleagă una dintre cele patru variante de culori propuse: verde, galben, albastru și roșu. Sondajul, la care la care au răspuns circa 6.000 de persoane, a relevat faptul că cei mai mulți dintre respondenți (42%) preferă ca tramvaiele Bozankaya să aibă culoarea verde, în acord cu identitatea vizuală a Companiei de Transport Public Iași. Producătorul turc s-a conformat și a trimis recent municipalității designul final al tramvaielor care vor fi livrate la Iași.
Facilităţi
Cele 16 tramvaie vor avea o lungime minimă de 26 de metri și o capacitate de transport totală de minim 230 de locuri, din care 30 pe scaune fixe, nerabatabile. Scaunele pentru călători vor fi singulare și nu de tip banchetă, realizate din material armat cu fibră de sticlă sau mase plastice cu tratament antistatic, vopsea înglobată, proprietăți antigrafitti, antivandalism, cu tapițeria rezistentă la uzură și murdărie.
Tramvaiele vor avea podea 100% coborâtă pe toată suprafața destinată pasagerilor, cu facilități (rampe/rampă) pentru accesul persoanelor cu handicap locomotor și a persoanelor cu mobilitate redusă.
Tramvaiele vor fi formate din module unite între ele prin burdufuri etanșe, minim trei uși duble de serviciu, comandate și acționate electric, cu o lățime de minim un metru. În plus, pot avea minim două uși duble și minim două uși simple (uși cu o singură foaie). Ușile vor fi prevăzute cu sistem de siguranță antistrivire, cu buton de precomandă a deschiderii ușilor în stații, atât în interior, cât și în exterior, respectiv cu buton pentru deschidere în caz de urgență.
Fiecare tramvai va avea un loc marcat corespunzător pentru cărucior de copii și un loc rezervat căruciorului rulant pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, numărul minim de locuri pentru persoanele cu dizabilități, bătrâni sau femeilor însărcinate fiind de patru. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau