Turist găsit mort în masivul Călimani
Dimensiune font:
Un turist care se afla în drumeţie în masivul Călimani a fost găsit de salvamontişti mort în zona staţiei meteo Reţitiş, a informat, sâmbătă, Salvamont Suceava.
Potrivit sursei citate, salvamontiştii au primit o solicitare privind o eventuală situaţie dificilă în care s-ar afla o persoană care făcea o drumeţie în masiv şi care nu a mai răspuns la telefon.
Imediat au fost alertate structurile Salvamont din judeţele ce înconjoară masivul, plecând în căutare echipe de prim răspuns din Mureş, Harghita şi Suceava.
Din păcate, persoana a fost găsită decedată în apropierea staţiei meteo Reţitiş, la aproape 2.000 de metri altitudine.
Salvamontiştii vor stabili împreună cu poliţia cum vor face recuperarea şi transportului trupului neînsufleţit, terestru sau cu sprijinul unui elicopter.
”Ştim şi înţelegem că a merge pe munte singur este tot o formă de manifestare a pasiunilor şi dragostei pentru munte, dar, ţinând cont de problemele ce pot apărea, nu recomandăm drumeţiile solitare. Este al doilea deces pe munte în ultimele trei zile produs cu turişti solitari”, au arătat cei de la Salvamont Suceava.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau