Turnir domestic aproape ucigător: ea cu paharul, el cu cârja
Dimensiune font:
Femeia a câştigat duelul, dar a fost judecată pentru tentativă de omor * îşi va petrece următorii şase ani în puşcărie
Dana urmează să împlinească 29 de ani în vara asta. Aniversare ce o va petrece, ca şi pe următoarele, în puşcărie. Tocmai a fost condamnată pentru tentativă de omor, astfel sfârşindu-se o idilă ce părea de un romantism incredibil pentru acest mileniu.
Marius are 39 de ani, în copilărie a fost victima unui accident rutier, medicii i-au amputat jumătate din piciorul drept, i-au pus o proteză, dar ca să meargă, se foloseşte de o cârjă. Nu şi-a putut finaliza studiile, lucrează ca necalificat la o fermă piscicolă din nordul judeţului. Are şi pensie de handicap, câştigă binişor. Dar, prima soţie n-a fost deloc încântată de o astfel de convieţuire, au divorţat în 2016.
Imediat după, a cunoscut-o pe Dana. Femeie simplă, fără multă şcoală, doar opt clase, măritată de foarte tânără, avea deja doi copii, tocmai ce divorţase de soţul un pic cam alcoolic. Nu s-au căsătorit cu acte, au stat doar în concubinaj.
Ea nu lucra, ţinea gospodăria, el aducea banii în casă, aşa infirm cum este. Din nefericire, s-au apucat de băut, au ajuns la excese bahice aproape zilnice. Dana a rămas însărcinată, a născut un băieţel distrofic la începutul lui 2020, copilaşul a decedat după doar două luni. A fost momentul ce a declanşat războiul dintre ei.
Tânăra a intrat într-o depresie cronică, a mărit de la o zi la alta raţia de alcool. La fel şi el. Aşa s-a ajuns la violenţe, care au culminat în a treia zi de Crăciun a anului 2021. Mai precis, spre seară, aproximativ ora 19.00. Beţi amândoi, rămăseseră fără bere şi nu s-au înţeles cine să meargă la reaprovizionare.
Marius a aruncat cu cârja, n-a nimerit, a încercat cu proteza, iarăşi eşec. Mult mai pragmatică, Dana a spart paharul de colţul mesei şi a înfipt ciobul cel mare în jugulara iubitului. Acesta a izbutit să iasă din casă şi să sune la 112, şi-a salvat astfel viaţa.
De partea cealaltă, Dana a fost inculpată pentru tentativă de omor asupra unui membru al familiei, săptămâna trecută şi-a primit sentinţa. Şase ani de închisoare, cu executare în regim de detenţie. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau