Un agresor scapă a treia oară de închisoare, dar nu şi de plata unor despăgubiri usturătoare
Dimensiune font:
La cei 34 de ani ai săi, Marius L. din satul Hodora, comuna Cotnari a ajuns, pentru a treia oară, inculpat într-un dosar penal. Prima dată, cu ani în urmă, pentru o altercaţie în sat, când l-a altoit bine pe un localnic. A primit doar un an cu amânare, pentru „lovire sau alte violenţe”.
A doua condamnare a fost la sfârşitul lui 2020, când sentinţa a fost de un an şi trei luni, Marius fiind găsit vinovat pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat”. Tot pedeapsă cu amânare. În timp ce era judecat în acest al doilea dosar penal, Marius a mai intrat într-un conflict cu un consătean. L-a stâlcit în bătaie pe Constantin S., victima având nevoie de 45 zile îngrijiri medicale. Nici bine nu primise sentinţa în cazul de conducere fără permis, că a ajuns iarăşi în faţa magistraţilor Judecătoriei Hârlău. A avut noroc şi de această dată, cea de-a treia condamnare fiind tot cu amânare. Un an şi şapte luni.
Victima nu s-a lăsat, a pretins daune morale în cuantum de 60.000 lei şi plata cheltuielilor de spitalizare, în valoare de 5.300 lei. S-a mers pe cale civilă, verdictul fiind dat alaltăieri. Judecătorii au admis parţial cererea lui Constantin şi l-au obligat pe bătăuş la plata a 20.000 lei drept daune morale. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau