Un bărbat din Republica Moldova a plătit sute de euro pentru două permise de conducere
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean din Republica Moldova două documente cu însemnele autorităților române şi moldovene, care s-au dovedit a fi falsificate. Bărbatul era pasager într-un autocar care mergea în Cehia. În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, iar asupra lui D.D., în vârstă de 28 de ani, au fost descoperite două permise de conducere, unul cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova şi unul cu însemnele autorităţilor române, care aveau imprimate fotografia şi numele tânărului. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false. Mai mult, pe numele bărbatului nu figurează emis permis de conducere de către autorităţile din Republica Moldova. El a declarat polițiștilor de frontieră că a achiziţionat documentele contra sumei de 200 euro fiecare, cu scopul de a obţine un loc de muncă mai bine plătit în Uniunea Europeană. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau