Un bolnav de COVID s-a spânzurat. El a fugit din spital
Dimensiune font:
Un bărbat de 37 de ani a fost găsit spânzurat în localitatea Scobinţi, judeţul Iaşi. Acesta ar fi fugit dintr-un spital din Iasi, unde se pare ca era internat cu diagnosticul COVID. A fost necesară intervenţia elicopterului SMURD. Conducerea spitalului de Boli Infectioase "Sfanta Parascheva" Iasi spune ca nu a avut ca internat persoana în cauza.
"Doresc să vă informez că bărbatul de 37 de ani găsit spânzurat nu a fost pacientul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi nici nu a fost consultat în cadrul Centrului de Evaluare si Tratament din cadrul unităţii medicale. Fie că sunt internaţi pentru tratament, analize sau evaluare, pacienţii sunt ingrijiţi şi protejaţi, atât din punct de vedere medical cât şi empativ, emoţional (prin intermediul cadrelor medicale cât şi a psihologilor spitalului). Indiferent de vârstă, statut social sau spirit civic, Spitalul Clinic de Boli Infectioase «Sf. Parascheva», pune pe primul plan pacientul şi aparţinătorii. Vă asigurăm de profesionalismul şi aplecarea asupra tuturor pacienţilor, aceştia fiind îngrijiţi holistic în cadrul spitalului nostru", a spus dr. Florin Roşu, managerul unităţii medicale. Diagnosticul cu Covid 19 este însă confirmat în UPU Spiridon.
Pacientul se afla intr-o stare grava, prognosticul in privinta starii sale de sanatate fiind rezervat. ”Bărbatul a fost adus in coma hypoxică intubat la UPU de la Spitalul de Neurochirurgie pentru că este şi COVID. A fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase şi se pare ca a plecat fără aviz medical. Nu ştim cauza acestui gest suicidar, prognosticul este rezervat”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau