Un consilier local propune amenajarea unui nou poligon auto
Dimensiune font:
Camelia Ciornia spune că amenajarea unui poligon ar duce la degrevarea străzilor în pantă şi în rampă, unde tinerii şoferi învaţă anumite manevre * în al doilea rând, s-ar debloca traficul în această perioadă aglomerată
Încă din vara lui 2018, consilierii locali au avizat eliminarea din trafic a autovehiculele care determină blocaje, mai ales la orele de vârf. Erau vizate în special maşinile-şcoală, dar şi cele care aprovizionează magazinele de cartier. „Toţi am trecut prin aceste şcoli, dar de data aceasta traficul a devenit sufocant. Cursanţii ne încurcă la orele de vârf, iar şcoala se poate face şi în alte intervale orare. Mai sunt şi instructorii, care-şi fac cumpărăturile cu cursanţii şi uite-aşa ajung în buricul târgului, unde merg cu 20 km la oră, iar tu nu-ţi vezi capul de griji”, spunea atunci primarul Mihai Chirica.
O vreme, angajaţii Poliţiei Locale au evitat să aplice sancţiuni, purtând discuţii cu reprezentanţii şcolilor de şoferi pentru a-i convinge să se conformeze dispoziţiilor emise de Consiliul Local Iaşi. Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar ulterior polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au început să întocmească procese-verbale de constatare a contravenției, conform HCL Iași numărul 364 din 2018 privind descongestionarea traficului și reducerea poluării.
Un proiect bun
În Iaşi nu există în acest moment un poligon auto unde să-şi poată derula activitatea maşinile-şcoală, lucru remarcat şi de consilierii locali. „Trebuie identificat un teren pentru amenajarea unui poligon auto, absolut necesar pentru şcolile de şoferi. Acest proiect ştiu că este susţinut şi de Poliţia Rutieră, cât şi de participanţii în trafic de pe raza municipiului Iaşi. Amenajarea unui poligon ar duce la degrevarea străzilor în pantă şi în rampă, unde tinerii şoferi învaţă anumite manevre. Să deblocam astfel traficul în perioada aglomerată. De asemenea, am reglementa examenele auto, învăţarea. Cred că ar fi un proiect bun pentru noi...”, a spus Camelia Ciornia. Oricum, primarul Mihai Chirica a susţinut că municipalitatea ieşeană va amenaja un poligon care să poată fi utilizat de toate şcolile auto din oraş, căutând variante pentru o astfel de amenjare. Una dintre soluţii ar putea fi platforma Fortus. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau