Un contrabandist se face, de nevoie, gunoier
Dimensiune font:
În vârstă de 31 de ani, Andrei Tănas are dublă cetăţenie, română şi moldovenească, locuieşte în Iaşi şi a fost, până de curând, un contrabandist cu totul atipic. Aducea ţigări şi alcool de peste Prut, dar evita să le comercializeze în ţară, riscurile unei asemenea afaceri fiind destul de mari. Ducea marfa tocmai în Italia, îşi făcuse acolo o clientelă stabilă şi discretă. Evident, ca să renteze afacerea, trebuia să ducă acolo cantităţi mari, pentru că şi cheltuielile cu combustibilul sunt pe măsură.
Ultimul transport l-a efectuat în data de 27 august 2020, când, din nefericire pentru el, n-a ajuns prea departe.
A trecut vama pe la Albiţa, la bordul unui Volvo cu numere de Republica Moldova. Pe scaunul din dreapta se afla fratele său, Vitalie. La ora 9.30, autoturismul a fost oprit pentru un control de rutină, pe raza localităţii Râşeşti, în judeţul Vaslui, la nici doi kilometri de graniţă. Andrei le-a spus poliţiştilor că are în maşină două cartuşe de ţigăi şi câteva sticle de alcool luate din duty-free, cantitate deja peste cea legală. Tânărul a motivat că merge la muncă în Italia şi are nevoie de ceva provizii până la prima leafă.
Având oarece suspiciuni, oamenii legii i-au ordonat lui Andrei să urce la volan şi să-i însoţească la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui pentru un control amănunţit al maşinii. Cu această ocazie, în habitaclul autocarului au fost descoperite în bagajele personale ale celor doi fraţi şi în incinta scaunelor autocarului, un număr de 560 pachete de ţigări şi 19 sticle a 500 ml cogniac toate de provenienţă Republica Moldova şi duty-free. Mai precis, 524 pachete de ţigări marca Winston, 14 pachete marca Parliament, 22 marca Marlboro, 18 sticle de coniac Bardar şi una de Călăraşi, toate la jumătate de litru şi 40 grade tărie.
Contrabandă clară, marfa a fost ridicată în vederea confiscării, iar Andrei a fost inculpat pentru această faptă. Pentru a nu risca să ajungă la închisoare, acesta a recunoscut imediat şi a oferit anchetatorilor toate detaliile legate de afacerea sa. A achitat imediat prejudiciul calculat de Direcţia Regională Vamală Iaşi, adică 8.350 lei şi a solicitat judecătorilor să-i admită acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Ca atare, procesul s-a desfăşurat în procedură simplificate, iar Andrei a scăpat de puşcărie. Prin sentinţa de alaltăieri, el a fost condamnat la doi ani, dar cu suspendare.
Ca pedeapsă accesorie, contrabandistul este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru o perioadă de 60 de zile. Ca gunoier necalificat în cadrul Salubris SA. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau