Un deţinut a fost uitat, de mai bine de un an, în izolare!
Dimensiune font:
Originar din Bacău, Cristinel R. (46 de ani) se află de doi ani închis în Penitenciarul Iaşi, unde execută o pedeapsă de 9 închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Nu s-a potolit nici aici, a fost implicat în mai multe scandaluri, s-a şi bătut de câteva ori şi nu s-a sfiit să-i înjure pe gardieni. Aceştia i-au făcut mai multe rapoarte total nefavorabile.
Ca urmare, în data de 9 ianuarie 2019, judecătorul de supraveghere a decis să-l trimită pe năbădăiosul deţinut să-şi continue executarea în regim de maximă siguranţă. Singur în celulă şi zolat de restul deţinuţilor. Adică, „pe Urlătoare”, cum se spune în jargon.
Anul ce a urmat a fost un teribil de deprimant pentru Cristinel, care a făcut numeroase petiţii pentru a fi readus în regim normal de detenţie, să mai poată sta şi el la ceva taclale cu colegii de zăbrele. În urma insistenţelor sale, cei de la Penitenciar au făcut o comisie coordonată de judecătorul de supraveghere, dosarul lui a fost reanalizat, dar nu i s-a dat satisfacţie. I s-a comunicat în scris că va rămâne, în continuare, la izolare. Neglijent, Cristinel n-a citit ce scria în comunicare, „a semnat ca primarul”, apoi a aşteptat liniştit să fie scos din carceră.
Zadarnic, zilele treceau una după alta şi nicio schimbare. După vreo zece zile, intrigat că nu-l bagă nimeni în seamă, s-a apucat să citească mai cu atenţie ţidula primită. Când a văzut că acolo scrie negru pe alb că mai rămâne pe „urlătoare”, Cristinel a luat foc. A bătut continuu în uşa celulei până ce a apărut un gardian şi l-a întrebat ce vrea. El a spus că-l dă în judecată pe judecătorul de supraveghere, că vrea să facă o contestaţie la decizia comisiei coordonate de acesta. Drepturile i-au fost respectate, i s-a pus la dispoziţie un avocat din oficiu şi s-a început procesul.
În instanţă, judecătorul de supraveghere a semnalat faptul că depunerea plângerii de către Cristinel a fost făcută la mai mult de trei zile după primirea deciziei. Iar legea spune că acesta-i termenul maxim în care se poate face contestaţia.
Completul de la Judecătoria Iaşi a ţinut cont de acest aspect şi, prin sentinţa dată alaltăieri, a respins contestaţia lui Cristinel pe motiv de tardivitate. Acesta mai rămâne o vreme pe „Urlătoare”. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau