Un film al regizorului ieşean Violeta Gorgos, la Festivalul internaţional de la Sibiu
Dimensiune font:
O poveste de viață. Un documentar despre un poet de mare talent, născut peste Prut, dar recunoscut mult peste întinderea spaţiului basarabean. O personalitate complexă şi controversată, care a devenit protagonistul unui film realizat de regizorul Violeta Gorgos şi care va fi proiectat în cadrul Festivalului internaţional „Astra” de la Sibiu luni, 7 septembrie, la ora 18.
Și-a făcut un nume prin epopei bahice pe care le trăia prin amiciția, admirația, mila, lehamitea și uneori scârba celor din jur. Prea puţini sunt cei care i-au citit poemele, deși mulți ar avea câte ceva de spus despre scriitor. Apreciat de unii și hulit de alții, autentic și inedit, Eugen Cioclea şi-a cărat cu demnitate crucea și a sfârșit conform propriilor figuri de stil.
A sfidat regimurile, a evitat angajarea în producție, si-a făcut un nume de poet în „samizdatul” subteran al Moscovei, a fost idolul unor întregi generații de literați. A fost comparat cu Vladimir Vasotski, a provocat și a inspirat, a ținut discursuri memorabile din care se reliefa profunde lecturi filozofice, s-a îndrăgostit, s-a însurat, a făcut copii, a divorțat si iar a iubit, și iar a iubit... si-a făcut prieteni și i-a dezamăgit, şi-a făcut sie promisiuni și nu le-a respectat, a băut cât nu a mai putut și a plecat la ceruri lăsând în urma lui o operă care va tot fi citată. „Cu genericul de documentar am realizat o punere pe ecran a poveștii trecerii prin lumea aceasta a lui Eugen Cioclea. Fără paragrafe tematice și fără parametri de gen filmic. O narațiune cinematografică compusă din frânturi din opera poetului punctată cu repere de aflare în timp și spații a acestuia”, ne-a mărturisit regizorul Violeta Gorgos
Un film despre har, despre contexte politice si sociale, despre prieteni și prietenii și despre rostul unei vieți, care va fi proiectat în cadrul Festivalului internaţional „Astra” de la Sibiu, luni, 7 septembrie, la ora 18.
Filmul este o coproducţie OWH Studio şi TVR Iasi, avînd ca director de imagine pe Cristian Sbângu, montaj Letiţia Ştefănescu, producator Virgiliu Mărgineanu. Lucian VLAD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau