Un hoţ de file de somon a fost prins în flagrant
Dimensiune font:
* prejudiciul, în valoare de 130 lei, a fost recuperat integral
Un tânăr în vârstă de 34 de ani a făcut un drum din Târgu Frumos până în Iaşi pentru a fura din magazine. Şi-a ales drept ţintă un supermarket din Nicolina, a pătruns aici în după-amiaza de miercuri, 27 ianuarie, şi s-a dus direct la raionul cu produse din peşte. A înşfăcat mai multe bucăţi de file de somon pe care le-a ascuns în interiorul gecii, apoi a dat să iasă.
Din nefericire pentru el, agenţii de pază îl observaseră, aşa că l-au oprit, după care au anunţat poliţia. A venit un echipaj de la Secţia nr.6, suspectul a fost percheziţionat, iar fileul de somon, în valoare totală de 130 lei, a ajuns înapoi pe raft.
Hoţul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de joi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau