Un hoţ nu poate fi pedepsit, deoarece îi lipseşte o bucată de creier
Dimensiune font:
* acesta primise o pedeapsă de un an şi 8 luni de închisoare cu suspendare, pentru furt, şi prestarea a 90 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii * n-a respectat decizia, însă completul de judecată „nu a reţinut reaua-credinţă a condamnatului” * ajuns la 33 de ani, Costică poate fura liniştit în continuare...
Costică O. din Belceşti a fost la un pas de moarte acum mulţi ani, în octombrie 2007. A stat în comă mai bine de o lună, după o bătaie încasată într-un birt din sat. A luat câţiva pari în cap de i s-a desprins un fragment de ţeastă şi o bucată de creier. Agresorul, un prieten de pahar pe nume Alex C., a fost arestat imediat, judecat pentru tentativă de omor şi condamnat la 15 ani de închisoare. Costică a supravieţuit, dar a rămas cu sechele serioase. E epileptic şi are un grad ridicat de retard mintal. N-a avut pe cineva care să-l povăţuiască, să-l îndrume ori să-l îngrijească. El a continuat să bea, deşi alcoolul îi este total contraindicat. Nu mai era în stare de muncă şi, de atunci încoace, trăieşte din pensia de handicapat, din mici învârteli şi mici furtişaguri. Mulţi săteni s-au învăţat cu el şi i-au trecut cu vederea potlogăriile, că „şi-aşa e bătut de soartă”.
Nu însă şi Neculai D., care s-a trezit cu o pagubă de aproape 10.000 lei din cauza lui Costică. Asta se întâmpla în vara lui 2017. Victima a făcut plângere la poliţie, Costică a fost identificat rapid, judecat şi condamnat apoi la o pedeapsă de un an şi 8 luni de închisoare cu suspendare. Prin sentinţa rămasă definitivă, el a mai fost obligat să plătească daunele către Neculai, să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune Iaşi şi să presteze 90 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii. Unde doreşte el: la primărie sau la şcoala din comună.
Costică n-a muncit nici măcar un minut, n-a dat un sfanţ lui Neculai, sigura obligaţie pe care a respectat-o cât de cât fiind aceea a vizitelor la probaţiune. Anul trecut s-a plictisit şi de asta, n-a mai mers să semneze la condică, aşa încât ce-i de-acolo au solicitat, pe 4 martie a.c., Judecătoriei Hârlău revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi încarcerarea lui Costică.
A venit apoi starea de urgenţă, aşa încât procesul s-a judecat abia săptămâna trecută. Avocatul hoţului a depus la dosar acte medicale prin care se certificau atât lipsa de creier (la propriu), cât şi epilepsia, plus desele internări în spital.
Interpelat, condamnatul a spus că nu poate munci din cauza infirmităţii fizice şi că nu s-a mai dus la probaţiune, deoarece n-a mai avut bani de drum.
Completul de judecată, „analizând înscrisurile depuse la dosar, nu reţine reaua-credinţă a condamnatului. Astfel, conform acestor înscrisuri, inculpatul-condamnat nu poate fi considerat de rea-credinţă. În concluzie, neputându-se stabili mai presus de orice dubiu reaua-credinţă a inculpatului în executarea măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi a obligaţiilor impuse de instanţǎ, se va respinge, ca neîntemeiată, prezenta solicitare a Serviciului de Probaţiune Iaşi”.
Acum, ajuns la 33 de ani, Costică poate fura liniştit în continuare. Nu are ce să i se întâmple. Doar să nu mai ia vreun par în cap, care să-l liniştească definitiv. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau